Un bărbat din Sankt Petersburg a fost reținut după ce a condus patru migranți din Asia de Sud peste o trecere de frontieră falsă pe care a construit-o lângă granița Rusiei cu Finlanda, relatează The Moscow Times. Polițiștii de frontieră ruși au reținut joia trecută grupul de patru migranți din Asia de Sud și ghidul lor în apropierea graniței cu Finlanda.

HotNews.roFoto: Hotnews

Călăuza a luat 10.000 de euro bani de la migranți după ce le-a spus că au ajuns în Finlanda când au trecut granița falsă, în regiunea Leningrad.

O instanță locală a decis amendarea și deportarea celor patru, pentru încălcarea legislației privind migrația, iar ghidul lor este cercetat pentru fraudă. Zeci de migranți au încercat să treacă granița Rusiei cu Uniunea Europeană în vara anului 2018, când Rusia a lansat un program de intrare fără viză pentru fanii care mergeau la Cupa Mondială FIFA.

Mulți solicitanți de azil au fost reținuți în timp ce încercau să treacă în Finlanda, Norvegia, statele baltice și Polonia în timpul campionatului.