​O femeie de 23 de ani din statul indian Uttar Pradesh a fost incendiată marți când începea călătoria pentru depunerea mărturiei în procesul a doi bărbați acuzați că au violat-o, potrivit CNN.

Rugaciune pentru victima unui viol, IndiaFoto: Flickr

Femeia a spus poliției că a fost atacată pe drumul spre gara din Unnao de unde sunt și ea, și acuzații. Ea este în stare critică cu arsuri pe 90% din suprafața corpului, conform spuselor dr. Pradeep Tiwari de la spitalul Prasad Mukherjee din Lucknow.

Femeia a declarat poliției că cei doi bărbați, care sunt acuzați că au violat-o în martie, au fost implicați în atac împreună cu tații lor și cu un nepot. Unul dintre acuzați era liber pe cauțiune, iar celălalt era fugar, a anunțat poliția. Victima urma să călătorească pentru proces spre orașul Rae Bareli, unde a avut loc violul.

Nu s-au făcut puneri sub acuzare pentru atac, dar cei cinci bărbați au fost arestați sub învinuirea de tentativă de omor și intimidare criminală, pe baza relatării femeii despre incident. Miercuri, Swati Maliwal, președinta Comisiei Femeilor din Delhi, a blamat omisiunile din sistemul judiciar care permit eliberarea pe cauțiune a unor atacatori periculoși. „Au avut loc atâtea violuri comise de unii care erau deja condamnați pentru viol sau care erau acuzați într-un proces pentru viol și eliberați pe cauțiune”. Maliwal a vorbit pentru CNN după violul în grup și uciderea unei femei de 27 de ani, săptămâna trecută în orașul Hyderabad.

India se confruntă cu problema endemică a agresiunilor sexuale împotriva femeilor. Agresiunile sexuale au fost văzute în trecut de către autorități mai degrabă ca probleme sociale și culturale, nu drept motive pentru înăsprirea legilor (conform activiștilor pentru drepturile femeilor), iar legile existente eșuează în a le proteja pe femei.