Inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Gorj fac verificări, duminică, într-o cofetărie din Târgu-Jiu, după ce un șobolan a fost filmat plimbându-se pe pereții localului, în timp ce în interior erau mai mulți clienți, transmite Mediafax.

SobolanFoto: Captura YouTube

Pe imaginile care au apărut, sâmbătă, pe Youtube și Facebook se observă un șobolan care se plimbă nestingherit pe peretele unei cofetării din Târgu-Jiu, aflată la parterul unui bloc din centrul orașului.

Potrivit reprezentanților Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj, imaginile au fost surprinse vineri.

„Colegii au fost în control duminică dimineață. I-am trimis acolo. Imaginile sunt de acum două zile. S-a confirmat. Colegii aplică o sancțiune conform legii, agentul economic nu a prezentat toate documentele. Are obligația să facă în cel mai scurt timp deratizarea. Mâine dimineață (luni – n.r.) este așteptat la sediul instituției, să prezinte contractul cu DDD-ul, adică deratizare, dezinsecţie, dezinfecţie, că nu a fost contabilul firmei să le prezinte colegilor. Valoarea sancțiunii va fi stabilită luni dimineață, când o să avem o celulă de criză în situații de genul acesta, ca să luăm măsuri să nu se mai întâmple", a declarat pentru Mediafax Ion Iliuță, șeful Serviciului Control Siguranţa Alimentelor, din cadrul DSVSA Gorj.

Proprietarul cofetăriei nu a putut fi contactat pentru a comenta imaginile.

UPDATE: Amendă de 12.000 de lei și activitate suspendată la cofetăria unde a fost filmat un şobolan