Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a anunțat că 15% din posturile din minister și din instituțiile subordonate vor fi reduse, în condițiile în care s-a constatat că sunt angajați care nu au nicio legătură cu domeniul, printre care coafeze, la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), transmite Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

Adrian Oros a declarat, duminică, la Cluj-Napoca într-o conferință de presă, că au fost sute de persoane detașate de la firme private, fără concurs, iar aceste detașări au fost sistate de la 1 ianuarie 2020.

„Suntem într-un proces de evaluare a întregului personal din Ministerul Agriculturii și a instituțiilor din subordine și, în opinia noastră, cel puțin 15% din aceste posturi vor fi reduse. Sunt locuri unde procentul va fi mai mare, dar și locuri unde va trebui să angajăm oameni, unde capacitatea lor administrativă este scăzută. În aparatul propriu avem 708 angajați, iar în total, la toate instituțiile și agențiile din subordine, avem 14.239 de angajați. La AFIR (Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale – n.r.) au fost zeci și sute de transferuri de la entități private, fără concurs, foarte mulți dintre angajați neavând nicio legătură cu activitatea care trebuia desfășurată. Am găsit și coafeze și tot felul de <> angajați și mulți milițieni, transferați de la firme private, cazuri de meserii mai puțin obișnuite pentru activitatea în AFIR. Toate aceste detașări au încetat de la 1 ianuarie 2020”, a spus Oros.

Potrivit acestuia, la Agenția Națională de Pescuit și Acvacultură (ANPA) este cel mai mare „dezastru”, fiind primite cereri de despăgubiri pentru pagube produse peștilor în zone unde se cultiva rapiță.

„Discuția cu cormoranul nu a fost întâmplătoare, am primit spre plată, dar nu am semnat, documente de despăgubiri pentru pagube produse în piscicultură de cormorani. Legislația europeană permite despăgubiri, dar am constatat că cifrele sunt foarte mari. Suspicionăm că trebuiau fie despăgubite doar anumite entități cu sume foarte mari. Unii cereau despăgubiri pentru cantități de pește, pierderi pe 2019, mai mari decât producția vândută în ultimii 5 ani. E puțin probabil să ai o asemenea pierdere. E corpul de control acolo și verifică. Avem hărți satelitare și dovezi că unii beneficiari ai programelor de despăgubiri nu au avut pește pentru că nu au avut apă, ei cultivau rapiță, orez și raportau pierderi la pește”, a explicat Oros.