Video O jurnalistă a fost păcălită că ursul koala este un animal „feroce și otrăvitor”. Cum s-a speriat când l-a ținut în brațe

Data actualizării: Data publicării:
jurnalista speriata

Un reporter de televiziune din Regatul Unit a fost păcălit în timpul unei transmisiuni în direct din Australia să poarte o armură pentru a ţine în braţe un koala despre care a crezut că e un animal „feroce”, cu dinţi „otrăvitori”, relatează luni Press Association.

Debi Edward, corespondent al postului ITV News pentru Asia, realiza un reportaj despre criza incendiilor de vegetaţie din Australia, care au distrus habitatul natural şi ar fi provocat moartea a milioane de animale.

În timpul unei vizite în Parcul Naţional Insula Cangurilor, Edward a avut ocazia să ţină în braţe un exemplar de ''urs care se aruncă din copac'', o subspecie falsă de koala despre care se spune că ar ataca turiştii. Aceasta este o farsă populară în Australia, menită să sperie turiştii.
„Ursul care se aruncă din copac este un verişor apropiat al koala, însă este de fapt din cale-afară de feroce”, i-a spus reporterului Sean Mulcahy, producător video. Mulcahy a pretins că animalul are gheare mai lungi decât un koala obişnuit şi dinţi mici, cu un venin cu efect uşor. „A treia cea mai des întâlnită formă de rănire cu care se confruntă turiştii în Australia este provocată de atacurile urşilor care se aruncă din copac”, i-a spus el lui Edward, potrivit Agerpres.

Însă animalul pe care i l-a dat acesteia era un exemplar obişnuit de koala.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Edward a fost echipată cu o armură şi ochelari şi mănuşi de protecţie înainte de a lua în braţe animalul despre care a relatat în faţa camerei de filmat că este „un urs periculos, cunoscut pentru faptul că atacă oameni”.

După câteva momente, când Edward a devenit din ce în ce mai neliniştită, personalul din cadrul rezervaţiei naturale a intervenit şi i-a luat din braţe exemplarul de koala. Mulcahy şi echipa de filmare au anunţat-o apoi pe Edward că a fost păcălită.

Debi Edward a fost invitată ulterior la emisiunea „Today” difuzată de postul Channel Nine unde a fost întrebată dacă ştia despre binecunoscuta farsă din Australia. „Cred că este destul de evident că nu ştiam nimic despre urşii care se aruncă din copac”, a răspuns ea.

Ministrul Mediului din Australia, Sussan Ley, a avertizat că populaţia koala a fost „extraordinar de afectată” de incendiile de vegetaţie, în continuare active, iar specia ar putea ajunge pe lista animalelor pe cale de dispariţie din cauza distrugerilor provocate de flăcări.

Sean Mulcahy a lăudat-o pe Edward pentru curajul său şi a amintit că oricine s-a bucurat de farsă ar trebui să facă donaţii în beneficiul parcului natural pentru a ajuta la tratarea exemplarelor de koala afectate de incendii. „Au fost câteva săptămâni mizerabile şi apoi am făcut această glumă. Mă bucur că atât de mulţi oameni au primit-o cu bucurii”, a declarat el pentru ABC News. „Tocmai am fost alături de o familie care şi-a pierdut locuinţa pe Insula Cangurilor, ne-am aşezat şi au urmărit cu toţii înregistrarea şi au râs cu lacrimi”, a adăugat el.

Editor web: C.T.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri