Un cunoscut actor din serialele „Highlander” și „Friends” s-a sinucis la 51 de ani

Data actualizării: Data publicării:
friends

Actorul american Stan Kirsch, cunoscut din serialele "Highlander" și "Friends", a fost descoperit mort în locuința sa din Los Angeles, iar, potrivit documentelor emise de medicul legist, acesta s-a sinucis prin spânzurare, arată foxnews.com.

Soția actorului, Kristyn Green, a confirmat informația pe contul său de Facebook.

Stan Kirsch a murit pe 11 ianuarie, la vârsta de 51 de ani. Actorul a fost descoperit în baie, potrivit tmz.com.

În afară de rolul jucat în „Highlander” timp de șase sezoane, Kirsch a avut interpretări memorabile în seriale precum „General Hospital”, „Friends” și „JAG”.

Cel mai recent, Kirsch și-a împrumutat vocea unui personaj din serialul animat "Invincible", în 2009.

În 2004, a debutat ca regizor și producător cu filmul "Straight Eye: The Movie".

Potrivit publicației People, Kirsch lucra ca profesor de actorie în Los Angeles.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri