Trei parlamentari, Marcel Ciolacu, Victor Ponta și Călin Popescu Tăriceanu, au profitat de situația dificilă în care a intrat România din cauza coronavirusului pentru a câștiga niște puncte electorale. Așa a apărut proiectul populist privind scutirea de la plata CAS și a facturilor la utilități pe o perioadă de trei luni. Cei trei parlamentari au găsit imediat aliați în toate celelalte partide, cu excepția PNL, și așa a ajuns să fie aprobat rapid și trimis spre promulgare. Cum va fi pus în aplicare a fost discutat mai puțin, însă, cu siguranță, dacă va ajunge în Monitorul Oficial așa ceva, vor avea de suferit puținele sectoare care mai pot ajuta la relansarea economiei, iar găurile de la buget se vor adânci și mai tare.

Sedinta Camera DeputatilorFoto: Hotnews

PSD, Pro Romania, ALDE, USR, PMP și UDMR, toate au votat cu entuziasm proiectul de lege. USR a contribuit chiar cu trei amendamente. PNL a spus că va ataca la Curtea Constituțională.

Prima prevedere. Firmele cu activitate oprită sau a căror venituri și încasări au scăzut cu peste 15% față de media ultimelor două luni vor putea amâna plata contribuțiilor sociale pe o perioadă de trei luni. Apoi, ceea ce trebuia plătit în aceste luni va fi virat eșalonat, în următoarele 12 luni, în proporție de 50% din volumul total scadent. În condițiile în care aproape toate firmele din România, cu mici excepții, au venituri mai mici, timp de trei luni, bugetul nu va mai avea încasări din contribuții sociale. Ba mai mult, în această perioadă, contribuțiile sociale obligatorii vor fi completate de la bugetul de stat. Singura condiție pentru firme este să nu dea oameni afară timp de un an de la intrarea în vigoare a legii. Bineînțeles, aceste facilități vin pe lângă ajutorul pentru șomajul tehnic care este deja în vigoare.

A doua prevedere. Oricine dorește poate să refuze plata utilităților pe o perioadă de trei luni. În lege scrie că orice persoană afectată direct sau indirect de criză, însă nu este clar ce înseamnă afectat direct sau indirect. Și nu doar persoanele fizice vor putea fi scutite de la plata utilităților, ci și firmele care au venituri cu minim 15% mai reduse. Practic, aproape toată lumea va putea să opteze să nu mai plătească facturile la energie, gaze, salubritate, servicii telefonice și de internet, cablu TV, apă-canal. Sumele adunate pe cele trei luni vor fi plătite, apoi, eșalonat, timp de 12 luni, fără dobândă sau penalități de întârziere.

Este firesc că o astfel de măsură ar băga în faliment aproape toate companiile din aceste domenii: energie, gaze, comunicații, salubritate etc. Firmele din energie și gaze ar cele mai lovite, deoarece efectele se întind pe tot lanțul, începând cu furnizorul, distribuitorul, transportatorul și terminând cu producătorul. Culmea este că aceste firme încă nu au fost puse la pâmânt de criza coronavirusului și sunt printre puținele care pot ajuta la relansarea economiei. Atunci, parlamentarii au venit cu o idee, aceste firme să se împrumute de la Trezoreria statului, cu dobândă zero, pentru o perioadă de 18 luni. Sau Ministerul Finanțelor să garanteze linii de creditare în regim de factoring pentru furnizorii de utilități afectați. Nu s-a pus problema în cadrul așa-ziselor dezbateri parlamentare dacă Trezoreria statului are posibilitatea să suporte miliarde de lei cât ar reprezenta plata facturilor pe trei luni.

A treia prevedere. Guvernul României este obligat să definească până pe 1 mai 2020 consumatorul vulnerabil și să pună în funcțiune o schemă de ajutor pentru aceștia. Adică ceea ce nu au reușit niciun guvern din 2012 încoace, să facă actualul Guvern în 3 săptămâni. Toate guvernele s-au ferit de definirea consumatorului vulnerabil, deși toate au promis că o vor face.

Dacă această lege va ajunge în Monitorul Oficial, bugetul de stat va fi pus la grea încercare. Mai mult decât este pus deja. Și totul doar pentru încă niște puncte electorale.

Aici vezi forma legii trimisă la promulgare