G4Media.ro

Un asistent de la Spitalul Floreasca din Capitală a fost reținut de…

Sursa foto: Pixabay.com

Un asistent de la Spitalul Floreasca din Capitală a fost reținut de poliști, acuzat că a furat de la serviciu 2000 de măști și dezinfectant. El va fi propus pentru arestare preventivă

Un asistent de la Spitalul Floreasca din Capitală este acuzat de polițiști că a furat din magazia unității sanitare 2000 de măști și recipiente de dezinfectant pe care ulterior le-a vândut unor persoane, au precizat surse judiciare pentru G4Media.ro. După ce a fost identificat de oamenii legii, bărbatul a returnat 550 de măști de protecție.

Comunicatul Poliției Capitalei

”La data de 03 04 2020 polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 1 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au pus in aplicare un mandat de aducere, emis pe numele unui bărbat suspect într-un dosar privind săvârşirea infracțiunii de furt.
Cel în cauză a fost depistat în județul Teleorman si condus la audieri. Totodată au fost puse in executare și două mandate de percheziție domiciliară, unul la locuința bărbatului și la locul său de muncă, în spațiul său destinat ca vestiar. Din datele și probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că in data de 29 03 2020, in afara orelor de program s-ar fi prezentat la locul de muncă, unde ar fi pătruns in depozitul și ulterior in magazia unității sanitare unde are locul de muncă, și de unde ar fi sustras 2000 de măști și recipiente de dezinfectant , pe care ulterior le-a vândut unor persoane fizice. Au fost identificate și restituite de către suspect un număr de 550 măști de protecție. Față de cel în cauză a fost luată masura reținerii pe o perioada de 24 ore, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere legală. Cercetările sunt continuate de Secția 1 Poliție sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.”

 

Sursa foto: Pixabay.com

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

33 comentarii

  1. Dar partidele care fura din Sanatate de 30 de ani nu le aresteaza.

    • Mai terminati cu placa asta gen „aveți ce votati”. Ia zi-ne tu pe cine trebuia sa votam? Pe Dragnea? Sau nici nu ai iesit la vot? Sti tu alții mai buni?

    • Tu pe cine ai votat ca să combati acest cancer?
      Luminează-ne și pe noi.

    • E momentul sa ne amintim ca fratii micula ne-au spoliat.
      Ei, tov. piperea e unul din avocatii miculilor. Tov piperea care surubareste legi prin parlament.

      Si uite asa incepi sa crezi ca fratii micula n-au dat lovitura asa, de unii singuri. Ci au fost ajutati.

    • Tov Duta fost la CNAS ce-o mai face pe covidul asta ?
      O fi luat spaga cum spune procurorii?

  2. Odios, diabolic, daca nu CRIMINAL.Retardul si hotia in sange, la unii.Nu mai scapam de aceasta meteahna decat prin DISCIPLINIZARE!!!!

    • 2000×3 ron = 6000 Plus alte substante… Asta daca nu le dadea cu 5ron.Eu am cumparat masca din magazin cu 12ron (cu bon fiscal) Am luat 3 ca nu aveam deloc si chipurile sunt reutilizabile. Este un magazin cu exhipamente pt chirurgi pe Bratianu. Nesimțire curata si pe bișnițarii astia care se cred oameni de afaceri. Cutia de manusi era 65ron/100buc. Mai si comenta vanzatoarea precum ea facea asa un gest nobil ca ei le vand normal pe net.

  3. o dulce Romanie

  4. Contribuția Teleormanului la dezvoltarea României.

    • Cand am citit ca l-au prins in Teleorman . .
      Teleorman e de la țară rau de tot, iar faptul ca e atat de aproape de Bucuresti si e plin de teleormaneni cu astfel de obiceiuri pe aici spune multe despre București, aceasta capitala care mai si are un primar pe masura . .
      Pana nu se schimba, se educa si se dezvolta aceste judete vecine de unde Bucurestiul isi trage seva: Giurgiu, Teleorman, Calarasi, Ialomița va fi greu pt toata tara.

  5. Nu ar trebui sa intre penal pentru „zadarnicirea eforturilor de combatere…”?

  6. in primul rand dat afara din sistem fara posibilitatea sa mai lucreze vreodata in sanatate.
    si apoi la mititica putin!

  7. Deh, nu toți cei care sunt angajați în sănătate merită să lucreze acolo și, cu atât mai puțin, eticheta de eroi. Unii nu pot renunța la folose necuvenite decât dacă sunt forțați, prin izolare după gratii…
    Da’ salariile alea mari ce rost au, dacă indivizi ca ăsta se pretează la furturi ordinare și, probabil, la mite obișnuite?

    • @Random – Parca nu stii cum se ocupa un loc de asistent in spitalele de stat. Ai sa fii surprins cati navetisti de prin zone chiar indepartate lucreaza in spitalele din Bucuresti, iar tineri bucuresteni care au facut scoli adevarate nu au loc. Cumpara diplome de la tot felul de scoli fantoma, dau banul cui trebuie si au loc bine platit la Bucuresti. Cam asta e flagelul de care nu vad cum o sa scapam aici in Romania.

  8. Exact ca in vremuri crezute demult apuse, românii nație de hoți și curve, acum jefuiesc, fura și distrug. Armata în loc să păzească pădurile decimate acum poate mai mult ca niciodată e ținută la paradă în centrele orașelor. Băi plm: la periferii stă lumea și bea la colț de stradă tot ca pe vremuri.

  9. Din păcate sunt pline spitalele se astfel de oameni. Toată lumea fură de acolo. Toată lumea. Primele stocuri de echipamente le-au luat șefii pentru familiile lor. 🙂

    • Comunistii si apoi progeniturile lor, pesedistii, sunt cei care au tolerat genul acesta de furtisaguri, (pe acesta l-as incadra altfel, data fiind starea de urgenta) in speranta ca in felul acesta vor reusi sa ”cumpere” tacerea unora, in caz ca acestia vor reusi sa descopere ”tunurile” de miliarde date sub umbrela protectoare a partidului…

    • Bai frate, toti descedentii FSN sunt in aceeasi oala, progenituri ale comunistilor:PD, PDL, PL, PNT, etc… majoritatea au carnetul rosu la pastrare, doar ca au fost reesapati, prin schomabarea etichetei dar cu aceleasi apucaturi.

  10. Doar așa se vor învăța minte ăștia sa nu mai fure,judecat, condamnat și băgat la răcoare pt câți mai mulți ani…

  11. Iti dai seama cat fura asta in vremurile normale cand nimeni nu supraveghea cu atentie magazia, ca nu era penurie pe piata.
    Si ca asta aunt sure, poate mii de medici si asistenti care folosesc magazia spitalului ca pe propria camara pentru cabinetele lot particulare, in timp ce trimit pacientii la farmacie sa isi cumpere de la medicamente la pansamente si manusi pentru operatie.
    O schimbare din temelii a sistemului medical e necesara dupa pandemia asta. Evidenta electronica a stocurilor, supraveghere video in intreg spitalul, pontaj electronic ca sa se observe cine e la lucru si cine doarme sau e la cabinetul particular in timp ce ia bani de la stat, pedepse cu inchisoarea asemanatoare cu cele de coruptie cu circumstante agravante pentru angajatii sistemului medical care iau spaga.

    • Cine să o facă, alti hoți?
      Situația este total scăpată de sub control. De fapt nici nu a fost vreodată sub control in ultimii 60 de ani.
      Nu mai folosiți cuvinte fără sens precum comuniști, politruci, etc. Toți acestia au fost și sunt doar niste paraziți. Nu confundați ideile rele cu hoția ordinară.
      Suntem doar un popor de hoti, bișnițari, curve si escroci. Sunt și excepții dar irelevante.
      Când dai cadouri la învățătoare, șpagă la medic, la polițist, la ITP, când dai „telefoane” ca să „rezolvi” o „treabă” nu faci altceva decât susții acest flagel.
      Oricum sistemul bugetar este un cancer pentru România. Așa că nu mai visați.

  12. Recunosc adevarata față a sistemului de Sanatate (=Exterminare) din România. jefuit si din afara, si dinauntru lui

  13. Româna, tara mea de dor

  14. Comunistii si apoi progeniturile lor, pesedistii, sunt cei care au tolerat genul acesta de furtisaguri, (pe acesta l-as incadra altfel, data fiind starea de urgenta) in speranta ca in felul acesta vor reusi sa ”cumpere” tacerea unora, in caz ca acestia vor reusi sa descopere ”tunurile” de miliarde date sub umbrela protectoare a partidului…

  15. Dar politicienii, specialii, astia ne fura luna de luna, plus inca 50 de ani de acum incolo. Hotilor, lipitori macabre, luati mana de pe banii copiilor si nepotilor nostri: sri, sie, 2 si fara sfert romanesc, mi, mapn, justutie, politica, bugetari hanficapati! Hoti din tata in fiu, tradatori de neam si tara! Jos labele de pe banii copiilor nostri!
    Hoti si putori ordinare!

  16. Daca e cercetat de secția 1, au luat si ei 1000 de buc, 550 le-au găsit la el, restul de 450 sunt vândute.
    Astia de la secția 1 intra in complicitate cu oricine fura. Împart: 2/3 pe secție si 1/3 hoți sau vândute.

    Sa nu va mirați ca zilele urmatore veți găsi le piata măști vânduse de polițiști de la secția 1.

    Pentru ca hoțul declara fals bunurile vândute ( omite partea secției 1) rămâne in cercetări pana se prescrie.

    Polițiștii au găsit hoțul, bunurile, o parte ramân la dispoziția lor, primesc si o prima, plus statuie, toată lume fericita.

  17. Asta e realitatea exceptiile nu sjnt cei care fura si iau spaga exceptui sunt cei care nu fac asta, bravo lor. In rest si in spitale e ca in politica hotie spaga nepotism…oglinda perfecta a natiei card voteaza la fel de 30 de ani
    La multi ani !!

  18. Fara cuvinte. Comentariile aduc aminte de clasa politica coruptă, fac legătura între acest caz si politicienii care fura la nivel înalt. Prima dată m-am gandit ca acest hoț e un caz izolat si nu tr sa generalizăm. Apoi mi-am amintit de cadre medicale pe care le cunosc si strecoară în poșetă mici amintiri cu ceea ce au nevoie pe acasă…. algocalmin, pansament, ser, vit. C injectabil…etc, probabil mult mai multe. Inclusiv scutece destinate caselor de copii. Probabil si in alte domenii e la fel. Cinstea si onestitatea nu sunt punctele noastre forte ca popor, iar clasa politica este reprezentanta maselor.

  19. Doctorii – plic + trimit toti pacientii si la cabinetul privat…
    Asistentii – fura masti si dezinfectant…
    Femeile de servici – manusi, lavete, hartie igienica
    Portarul – ia spaga ca sa ai voie sa urci la etaj
    Taximetristul – te duce pe ocolite ca sa se adune la contor
    Vanzatorii la vitrina – sterg mucegaiul de pe salam si il vand fara probleme
    Exista mii de exemple de genul acesta – asta e mentalitatea noastra a romanilor – nu stiu de ce.
    Eu am ales sa imi cresc copilul in alta tara din motivul asta.
    Romania nu se va schimba niciodata aaa ca incetati sa ii mai dati sanse.

    • fratii micula o jumatate de miliard de euro.
      bancorex 3-4 milarde de dolari
      banci
      fni, caritas
      …….

  20. Da’ s-a gândit cineva să compare inventarele scriptice cu cele faptice la spitalele din țară? E posibil să existe surprize.