Salariile profesorilor se plătesc integral, iar dascălii din România nu sunt în pericol să intre în șomaj tehnic, a declarat ministrul Educației, Monica Anisie, la o emisiune la Realitatea Plus. Declarația a fost făcută în contextul în care tot mai mulți profesori întreabă ce se va întâmpla cu plata salariilor în condițiile în care starea de urgență a fost prelungită cu o lună de zile.

HotNews.roFoto: Hotnews

”Salariile profesorilor se plătesc ca și până acum, în niciun caz nu se pune problema șomajului tehnic al profesorilor”, a spus Monica Anisie.

Școlile au fost închise pe 11 martie, iar din 16 martie profesorii au început să țină cursuri online. În perioada 4 aprilie- 21 aprilie, în vacanța de primăvară, profesorii sunt în concediu de odihnă.