China se răzbună pe Australia pentru că a cerut investigaţia internaţională asupra coronavirusului

Data publicării:
China Holds Annual Two Sessions Meetings Amidst Global Coronavirus Pandemic
Foto: Kevin Frayer/Getty Images

Solicitările făcute de Australia la nivel global pentru o investigaţie internaţională independentă asupra originilor coronavirusului şi modului în care a gestionat China situaţia epidemiei a produs supărare la Beijing. Represaliile Chinei par că se ţintesc exporturile Australiei, relatează CNN.

Nu a durat mult de la primele solicitări din partea Australiei pentru o investigaţie independentă în ceea ce priveşte pandemia de coronavirus şi felul în care a fost gestionată ea de China în primele sale etape, până când Beijingul a început să ameninţe cu represalii.

Ministrul de Externe australian, Marisa Payne, şi-a anunţat sprijinul pentru un astfel de demers la sfârşitul lunii aprilie. La câteva zile după, ambasadorul chinez la Canberra a sugerat că „poporul chinez” ar putea să răspundă la aceste solicitări cu un boicot - „poate că oamenii de rând din China se vor întreba «De ce să mai bem vin australian şi să consumăm carne de vită din Australia?»”, a declarat el pentru o publicaţie locală.

O lună mai târziu, China pare să se fi angajat într-o campanie de răzbunare împotriva Australiei. În 12 mai, China a sistat livrarea de exporturi de carne de vită din partea a patru abatoare mari din Australia, motivând probleme de sănătate publică. Cinci zile mai târziu, China a impus taxe cu 80% mai mari asupra importurilor de orz din Australia.

China este cel mai mare partener comercial al Australiei, iar în condiţiile unei recesiuni post-pandemice, relaţia economică dintre cele două ţări este foarte importantă, mai ales pentru Australia.

Editor: Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri