40 de containere au căzut în ocean. Măști chirurgicale și obiecte casnice au eșuat în apropiere de Sydney

Data actualizării: Data publicării:
deseuri-australia-furtuna
Foto: Aliy Potts

O navă cargo sub pavilion singaporez a pierdut 40 de containere în apele din apropierea coastelor Australiei, în urma unei furtuni, iar produsele au ajuns pe plajele din Sydney și din împrejurimi, relatează The Guardian.

Locuitorii metropolei australiene au găsit pe plaje zeci de mii de măști, recipiente din plastic, aparate electrocasnice și materiale de construcții. 

Incidentul a avut loc în weekend, din cauza vremii nefavorabile. Transportul plecase din China și trebuia să ajungă la Melbourne, iar în urma incidentului nava cargo a făcut cale întoarsă, până la Brisbane.

2022
Foto: Facebook/AMSA

Autoritățile și localnicii au început să curețe plajele, îngrijorate că marea cantitate de plastic va afecta viața marină.

„Întreaga parte din stânga plajei era acoperită. Erau măști medicale și recipiente din plastic”, a spus Aliy Potts, o tânără care a ajutat la curățarea locului. 

Specialiștii au estimat că deșeurile vor apărea și în zilele următoare, în funcție de curenții maritimi.

Pe vas, alte circa 70-80 de containere au fost afectate de furtună.

(Redactor: George Costiță)

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri