DOCUMENT. Măsurile de relaxare anunțate de Guvern de la 1 iunie

Data actualizării: Data publicării:
Șezlonguri pe plajă
Sezlonguri pe plaja. Foto: GettyImages

Premierul Ludovic Orban a anunțat joi seara noi măsuri de relaxare care vor intra în vigoare de la 1 iunie. Măsurile au fost decise de Consiliul Național pentru Situații de Urgență și vor fi adoptate prin Hotărâre de Guvern

„Am convocat a doua şedinţă de Guvern din această săptămână cu câteva obiective clare. Odată cu intrarea în starea de alertă, am prevzut un plan de relaxare gradual, treptat, care să permită ridicarea restricțiilor pas cu pas în diferite domenii”, a anunţat premierul, la începutul şedinţei de guvern.

Astfel, de la 1 iunie se ridică interdicțiile de deplasare a persoanelor în afara localităților și a zonelor metropolitane.

Tot de la 1 iunie se reia transportul rutier și feroviar internațional de persoane.

De la 1 iunie se permite accesul pe plajă al persoanelor, cu condiția să le fie asigurate șezlonguri distanțate la 2 metri, dacă este vorba despre familii diferite.

Citește și Care sunt condițiile pentru deschiderea plajelor. Românii vor putea sta doar pe șezlonguri

De la 1 iunie se deschid și terasele, cu distanțare de 2 metri între mese și nu mai mult de 4 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite.

Un alt set de măsuri vizează competițiile sportive, care se vor putea relua în aer liber, dar fără spectatori. Este valabil și pentru bazinele de înot, închise sau descoperite, unde va fi permis accesul sportivilor pentru competiții și pregătire, desigur, cu respectarea unor norme de distanțare. Pregătirea sportivilor profesionioniști va fi permisă în spații închise, cu respectarea unei distanțări de 7 metri.

Citiți și: Ce se întâmplă cu piscinele, se redeschid sau nu de la 1 iunie?

De asemenea, de la 1 iunie va fi permisă desfășurarea concertelor și spectacolelor în aer liber, dar nu cu mai mult de 500 de spectatori și cu o distanțare de 2 metri între participanți. De asemenea, spectatorii vor trebui să poarte măști. Vor fi stabilite prin ordin comun de miniștri și condițiile pentru desfășurarea de spectacole de tip drive-in, a anunțat premierul Ludovic Orban.

Președintele Klaus Iohannis anunțase joi, după o ședință la Palatul Cotroceni cu premierul Ludovic Orban și cu mai mulți miniștri ai cabinetului, care sunt măsurile de relaxare care vor intra în vigoare de la 1 iunie.

Ulterior, premierul Ludovic Orban a convocat Comitetul Național pentru Situații de Urgență pentru a pune la punct aceste decizii.

„Primul punct important pe ordinea de zi este hotărârea de guvern care modifică HG privind instituirea stării de alertă, mai precis vom modifica Anexa 3, pentru a permite relaxarea în mai multe domenii de activitate. Înainte de şedinţa de guvern am avut reuniunea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. La reuniunea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă am adoptat Hotărârea nr. 26, care este baza proiectului de modificare a HG privind instituirea stării de alertă şi care cuprinde toate măsurile de relaxare care sunt propuse a fi introduse în cadrul Anexei 3 aferentă hotărârii de guvern”, a declarat Ludovic Orban la începutul şedinţei de guvern din seara de 28 mai. 

Măsurile de relaxare adoptate în ședința de luni, 28 mai, pot fi consultate AICI

 

Măsuri de relaxare de la 1 iunie. Hotărârile adoptate de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă

Art.1 (1) Începând cu data de 1 iunie se permite organizarea și desfăşurarea competițiilor sportive în aer liber, fără spectatori, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.

(2) Începând cu data de 1 iunie se permite organizarea și desfășurarea în bazine acoperite sau aflate în aer liber, a activităților de pregătire fizică a sportivilor profesioniști și a competițiilor sportive, fără participarea spectatorilor, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.

(3) Începând cu data de 1 iunie se permite desfășurarea, de către sportivii profesioniști, a activităților de pregătire fizică în spații închise, cu respectarea regulilor de distanțare între participanți, astfel încât să se asigure minim 7 mp/persoană și cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.

(4) Măsurile prevăzute la alin. (1) și (3) nu se aplică activităților de pregătire și competițiilor sportive din domeniul sporturilor de contact.

Art. 2 Începând cu data de 1 iunie, este permisă organizarea și desfășurarea spectacolelor, concertelor, altor evenimente culturale în aer liber, precum şi a festivalurilor publice şi private, cu participarea a cel mult 500 de spectatori cu locuri pe scaune aflate la distanță de minimum 2 metri, unul față de celălalt, purtarea măștii de protecție și respectarea condiţiilor stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 44 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.

Art. 3 Începând cu data de 1 iunie, se ridică restricțiile/interdicțiile privind deplasarea persoanelor în afara localităţii/zonei metropolitane.

Art. 4 Începând cu data de 1 iunie, se reia transportul feroviar internaţional de persoane prin servicii regulate, servicii regulate speciale şi servicii ocazionale în trafic internaţional, pentru toate cursele efectuate de către operatorii de transport din și către România, cu respectarea condiţiilor stabilite potrivit art. 32,34 și 37 din Legea nr. 55/2020.

Art. 5 Începând cu data de 1 iunie, se reia transportul rutier internaţional de persoane prin servicii regulate, servicii regulate speciale şi servicii ocazionale în trafic internaţional, pentru toate cursele efectuate de către operatorii de transport din și către România, cu respectarea condiţiilor stabilite potrivit art. 32, 35 și 37 din Legea nr. 55/2020.

Art. 6 Începând cu data de 1 iunie, se permite prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 m între mese și participarea a  aximum 4 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, și cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri și președintelui Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.

Art. 7 Începând cu data de 1 iunie, accesul persoanelor pe plaje se realizează doar cu asigurarea obligatorie de șezlonguri pentru fiecare dintre persoanele prezente, asigurarea unei distanțe de minimum 2 m între șezlongurile care sunt utilizate de persoane din familii diferite și cu respectarea normelor de prevenire stabilite prin ordin comun al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri, ministrului sănătăţii și ministrului mediului,apelor și pădurilor, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.

Art. 8 Începând cu data de 1 iunie, se permite organizarea de spectacole de tip drive-in, ocupanții unei mașini fiind membri aceleiași familii, măsurile de protecţie sanitară fiind stabilite prin ordin comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.

Art. 9 Prezenta Hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.

Editor: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri