35 de ani de la tragedia de pe Heysel, din finala Cupei Campionilor. "Niciun jucător nu voia să mai joace. Am găsit cuţite în teren"

Data actualizării: Data publicării:
Liverpool v Juventus
Sursa foto: Laurence Griffiths/Getty Images

29 mai 1985 reprezintă data care marchează cea mai neagră oră din istoria competiţiilor UEFA. În urmă cu 35 de ani, Juventus învingea Liverpool cu 1-0 şi ridica trofeul Cupei Campionilor Europeni cu lacrimi în ochi. Finala s-a jucat pe arena Heysel din Bruxelles, Belgia, stadion care, deşi era într-o stare tehnică foarte slabă, a fost plin, aproximativ 60.000 de spectatori, informează Mediafax.

Cu o oră înaintea startului meciului, între fanii celor două echipe a început un război cu petarde şi pietre. Un grup de suporteri englezi au sărit gardul şi s-au îndreptat către galeria italienilor, moment în care aceştia s-au speriat şi au încercat să fugă, sărind peste peretele stadionului. Zidul a cedat sub greutatea mulţimii şi a omorât 39 de persoane, iar alte 600 au fost rănite. Poliţia a intervenit şi i-a oprit pe restul fanilor echipei Juventus, care se îndreptau către englezi.

În urma acestei tragedii, cluburile din Anglia au primit interdicţie de la UEFA, iar cinci ani nu au mai jucat în cupele europene.

Meciul nu a fost suspendat. Juventus a câştigat, scor 1-0, prin golul marcat de Michel Platini, după ce a transformat un penalty în minutul 56.

Bruce Grobbelaar, fost portar Liverpool: "Niciun jucător nu voia să iasă pe teren şi să joace. Cei de la UEFA ne-au cerut să mergem să jucăm pentru că le era teamă că situaţia se putea înrăutăţi. Îmi amintesc că am ieşit pe teren şi am găsit două cuţite înfipte, aruncate de fanii echipei Juventus".

În 2005, Juventus şi Liverpool s-au întâlnit pentru prima dată după tragedia din 1985, în sferturile de finală din Liga Campionilor, pe Anfield. Fanii englezi au afişat cartoane pe care era scris cuvântul "amicizia" (n.red. - prietenie).

 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

 

Un an mai târziu, Steaua Bucureşti a câştigat Cupa Campionilor Europeni la Sevilla, după ce a reuşit să câştige la penalty-uri în faţa Barcelonei.

Editor web: V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri