Un pescar a salvat un căprior care înota la 2 kilometri în larg. Animalul era urmărit

Data actualizării: Data publicării:
caprioara salvata
Caprioara salvata de la inec. Foto: BBC / Jeremy Richards

Un pescar din Anglia a salvat de la moarte un căprior care se afla la aproape 2 kilometri în larg, unde era urmărit de o focă, scrie BBC

Jeremy Richards, un pescar din Cornwall, sud-vestul Angliei, se afla în larg când a văzut o siluetă în depărtare. După ce s-a apropiat, și-a dat seama că este un căprior și a crezut că a căzut în apă de pe stâncile de la mal. În timp ce se îndrepta spre animalul care înota, pescarul a mai zărit o siluetă, o focă imensă care bloca drumul căpriorului spre țărm.

El a reușit să urce animalul în barcă și să îl ducă la mal.

„Nu eram sigur ce văd. Adică suntem obișnuiți să mai vedem câte un pește-soare, un rechin sau un delfin, dar ceea ce vedeam arăta cu totul și cu totul altfel”, a povestit pescarul ajuns la mal, potrivit BBC.

„Când m-am apropiat, căpriorul s-a speriat puțin, dar am observat în spatele lui, la 5-10 metri, o focă imensă, care părea să-i blocheze drumul către țărm”, a continuat el, spunând că a reușit să ridice căpriorul în barcă.

„Era foarte-foarte obosit. S-a liniștit repede. I-am vorbit o secundă sau două și a părut să înțeleagă că vreau să-l ajut”.

Animalul a fost eliberat într-o pădure din apropiere.

caprioara in apa
Caprioara salvata de la inec. Foto: BBC / Jeremy Richards

Editor: B.P.

 
 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri