Exclusiv Mărturii cutremurătoare despre sclavii din Maramureș. Vecin: Nu știu cum de nu au murit. Bătuți, fără mâncare, în grajd cu animalele

Data actualizării: Data publicării:
sclavi maramures diicot foto diicot
Foto: DIICOT

Un caz zguduitor de exploatare a omului de către om au descoperit anchetatorii într-un sat din Maramureș. Sclavie în adevăratul sens al cuvântului - asta s-a întâmplat ani de zile în localitatea Recea, din nordul țării, unde o familie a terorizat comunitatea ani la rând - furau animale, își însușeau culturi gata muncite, totul pe munca unor oameni răpiți pur și simplu de pe stradă - oameni săraci, fără adăpost sau cu handicap psihic, cărora le promiteau un acoperiș și o masă caldă contra ajutorului în gospodărie.

Asta ar fi fost, în viziunea anchetatorilor, rețeta de racolare a zeci de victime care ajungeau să muncească până la epuizare, câteodată fără să primească la schimb măcar o bucată de pâine, închiși cu lacătul în grajd, lângă animale. Patru victime au fost identificate în lunile în care anchetatorii au monitorizat rețeaua, însă oamenii locului vorbesc despre o practică veche chiar și de 15 ani și despre o rețea mult mai amplă decât cea identificată de polițiști și procurori.

Reporter: Ați știut ce se întâmplă acolo la ei, ce făceau?
Vecin: Da, cum să nu! Aduceau boschetari din ăștia, i-au ținut aici.
Reporter: Și îi puneau să muncească?
Vecin: Desigur, cum să nu! Fără să îi plătească.
Reporter: Dar nu știți, de mult timp făceau asta?
Vecin: Da, și de 15 ani. Îi băteau aici și vai de capul lor ce le făcea! Fără mâncare, fără nimic, dormeau în grajd acolo cu animalele.
Reporter: Oamenii pe care îi sechestrau au încercat vreodată să vă ceară ajutorul?
Vecin: Nu, că le era frică!
Reporter: Dar îi vedeați pe aici?
Vecin: Da, sigur, erau în gospodărie la ei!
Reporter: Dar ce gospodărie au?
Vecin: Cu cai, fac trafic de cai, fură de pe câmp de la oameni mâncare la cai, dar nu sunt proprietari pe cai, nu au nicio hârtie pe animale! Să știți, imediat după ce vă duceți de aici spun că dau foc la casă.
Reporter: Dar cum trăiți cu ei?
Vecin: Ei, așa, încuiați!
Reporter: Dar poliția face ceva? Vine vreodată la ei?
Vecin: Nu a venit! Până a venit soția să îmi deschidă a venit unul și m-a pălit prin ușa de la mașină. Am fost la poliție, am depus reclamație și nu s-a întâmplat nimic. A văzut și vecinul de aici.
Reporter: Cum erau oamenii ăia pe care îi răpeau?
Vecin: Eu nu știu de unde îi aduceau. Era unul de prin Șomcuța, era un om extraordinar de harnic. Și câtă bătaie a mâncat, eu nu știu cum a rezistat de nu a murit la cât l-o bătut. Îi punea câte o bucată de mâncare sus undeva acolo afară, dar de multe ori stătea nemâncat. Aia și copiii îi aruncau jos. Nu îi dădeau să mănânce.
Reporter:
Dar de unde îi aduceau?
Vecin: Îi cumpăra de la alții. Eu știam că pe ăla l-a cumpărat.

Citiți și:
Cazul zguduitor al sclavilor din Maramureș: Victimă, atât de terorizată încât declară că a fost tratată bine. „Stăpânii”, arestați

Discuția dintre vecinul familiei investigate, a cărei identitate a fost protejată tocmai pentru ca cei vizați de anchetă să nu fie tentați să se răzbune, a fost ceva mai lungă. Bărbatul a spus, printre altele, că inclusiv administrația locală ar fi știut despre problemele din comunitate.

Localnicii știau situația de cel puțin 10 ani

Ioana Mihalca, jurnalist Digi24: Unul dintre tinerii sechestrați ar fi fugit de aici încă de vineri. Apoi sâmbătă, alți doi bărbați aflați în aceeași situație au fost duși la audieri, însă abia în această dimineață au avut loc descinderile polițiștilor.

Mai mulți localnici spun că de aproape 10 ani se întâmplă acest schimb de sclavi – pentru că unii veneau, alții plecau, însă nimeni nu știa în ce condiții aceștia rămâneau aici.

Vecinii „stăpânilor de sclavi” sunt speriați, terorizați chiar, pentru că cei cinci bărbați care au format grupul infracțional intrau în casele oamenilor și furau, pe unii dintre ei îi băteau.

În acest moment, bărbații se află în arest preventiv.

Primarul recunoaște că sunt oameni care întotdeauna au făcut probleme, dar nu are ce face: „firea lor rămâne firea lor”

Ioana Mihalca a stat de vorbă cu oamenii din familia în cauză, și spun că nu înțeleg ce are poliția cu ei. Ei susțin în continuare că nu și-au bătut joc de nimeni, dar recunosc că au avut oameni în grijă, la muncă, însă susțin că i-au plătit, le-au dat de mâncare și că i-au lăsat să doarmă chiar cu ei în casă.

Primarul localității recunoaște că sunt oameni care întotdeauna au făcut probleme, dar spune că nu s-ar fi așteptat la asemenea fapte și că a încercat în toți acești ani să îi integreze în societate. Nu s-a putut însă, pentru că „firea lor rămâne firea lor”, spune edilul.

Victimele vulnerabile, racolate din gară. Erau răpite, sau ademenite în baza unor promisiuni mincinoase

Potrivit procurorilor, în perioada mai 2019 – mai 2020, mai multe persoane aparţinând aceleiaşi familii au constituit un grup infracţional organizat, specializat în exploatarea persoanelor vulnerabile (cu handicap psihic ori fără adăpost), prin folosirea acestora la prestarea unor munci fizice în gospodăria lor, utilizând în acest scop constrângerea fizică şi morală (acte de violenţă fizică şi ameninţări, injurii, supunerea la umilinţe şi aplicarea unor tratamente degradante, înfometare), precum şi lipsirea de libertate în mod ilegal pentru a împiedica persoanele respective să părăsească ulterior locaţia membrilor grupării infracţionale.

Oamenii erau racolați din gara din Baia Mare. „Profitând de starea de vădită vulnerabilitate în care se află diverse persoane din categoria celor menţionate anterior, le răpesc efectiv ori le determină în baza unor promisiuni mincinoase (falsul pretext că vor fi plătite adecvat pentru a presta munci agricole ori de îngrijire a animalelor din gospodăriile membrilor grupului infracţional) să accepte să se deplaseze cu ei la adresele acestora de domiciliu.

Ulterior, după ce victimele ajung la domiciliile membrilor grupării, aceştia exercită asupra lor violenţe fizice şi verbale pentru a-i determina să accepte din teamă exploatarea prin forma obligării acestora să muncească până la epuizare în gospodăriile lor, fără a fi plătiţi, fără a fi hrăniţi corespunzător şi lipsindu-i de posibilitatea de a părăsi locaţiile respective”, spun procurorii.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri