Gabriela Firea îl compară pe Nicușor Dan cu Liviu Dragnea, după sondajul INSCOP: „Iar rezultatul a fost dezastruos”

Data actualizării: Data publicării:
firea-coafata-fb
Foto: Facebook/Gabriela Firea

Gabriela Firea îl compară pe Nicușor Dan cu Liviu Dragnea, după apariția sondajului INSCOP în care este cotată în sondaje cu aproape 9% în spatele candidatului opoziției. 

„Nu mă bat cu nimeni în sondaje. Și Domnul Dragnea se lauda cu procente uriașe în sondaje cu 3 luni înainte de europarlamentare iar rezultatul a fost dezastruos. Așa și acum. Se laudă cu ce nu există în realitate. Cel mai corect sondaj se realizează în ziua votului. Am convingerea că bucureștenii vor vota un om implicat, harnic, priceput, tenace. PNL/PDL au blocat toate proiectele benefice pentru oameni, din Capitală, prin majoritatea din Consiliul general. Investiții pe care eu le-am deblocat și finalizat”, a spus Gabriela Firea.

Un sondaj INSCOP comandat de PNL și dat publicității astăzi arată că Nicușor Dan are aproape nouă procente avans față de Gabriela Firea. Astfel, candidatul opoziției ar obține 54,4% din voturi, iar actualul primar al Capitalei ar lua 45,6%.

Procentul bucureștenilor care au indicat că vor veni la vot și au o opțiune este de 67,3% din eșantion.

De asemenea, 56,1% au răspuns că direcția în care se îndreaptă capitala este una greșită și numai 40,3% au răspuns că lucrurile merg spre bine.

Sondajul de opinie a fost realizat prin telefon în perioada 20 - 26 iunie 2020, la care au răspuns 1120 de persoane cu domiciliul permanent sau flotant în municipiul București. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2,9%, la un grad de încredere de 95%.

(Redactor: George Costiță)

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri