O companie aeriană a vândut în 10 minute toate biletele pentru un „zbor către nicăieri”. Câți bani au plătit pasagerii

Data publicării:
qantas
Avion al companiei Qantas. Foto: Facebook / Qantas

Compania aeriană Qantas a vândut joi, în numai 10 minute, toate locurile pentru un „zbor către nicăieri”, care va avea loc pe 10 octombrie. Pasagerii cursei vor survola principalele atracţii turistice ale Australiei și vor reveni pe aeroportul de unde au decolat.

„Zborul către nicăieri” este o modalitate prin care compania încearcă să compenseze din pierderile provocate de restricţiile de călătorie la începutul pandemiei de COVID-19, relatează agenţia EFE, preluată de Agerpres.

Un avion Boeing 787 Dreamliner va decola de la Sydney, va survola muntele de granit roşu Uluru, insulele Whitsundays şi Marea Barieră de Corali, urmând să aterizeze tot la Sydney, după şapte ore de călătorie.

Biletele, cu preţuri cuprinse între 572 şi 2.754 de dolari americani, s-au vândut în zece minute, acest zbor fiind „probabil cel mai rapid vândut în istoria Qantas”, potrivit unui reprezentant al companiei.

Compania a decis, de asemenea, să reia din luna noiembrie zborurile de agrement de 12 ore deasupra Antarcticii, efectuate tot cu avioane Boeing 787.

În urma restrângerii activităţii din cauza restricţiilor antiepidemice, compania Qantas a anunţat în luna iunie reducerea a circa 6.000 de posturi în cadrul unui program de restructurare. Alte 2.500 de posturi ar putea fi diminuate în urma externalizării serviciilor la sol.

Printre alte modalităţi de creştere a încasărilor, Qantas a scos la vânzare obiectele care în mod normal sunt făcute cadou pasagerilor de la clasa business, inclusiv 10.000 de seturi de pijamale, care s-au vândut în câteva ore. De asemenea, doritorii pot să achiziţioneze, pentru 25 de dolari, pachetele de cadouri oferite pasagerilor de la clasa business, care conţin cremă de mâini, pliculeţe de ceai, biscuiţi cu ciocolată şi alune, printre altele.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri