Proteste în țară: Fără mască în școli, au cerut manifestanții. Incident cu gaze lacrimogene, la Mangalia - VIDEO

Data actualizării: Data publicării:
Polițiștii au folosit un spray lacrimogen împotriva unui protestatar la Mangalia
Incident în timpul protestelor împotriva măștilor de la Mangalia. Polițiștii au folosit un spay lacrmogen Foto: captură TV

Proteste la care au participat câteva zeci de persoane au avut loc, sâmbătă seara, în unele oraşe din ţară cum ar fi Cluj-Napoca, Timişoara și Oradea, participanții cerând ca masca de protecție să nu mai fie obligatorie în școli, relatează Agerpres. Un miting similar, la care au partipat câteva sute de persoane, a avut loc sâmbătă și în București. 

TIMIŞOARA

Câteva zeci de părinţi şi copii au protestat, sâmbătă, în Piaţa Victoriei din Timişoara, şi au adunat semnături pentru o petiţie pe care vor să o înainteze ministrului Educaţiei.

„Noi am ajuns în situaţia aceasta pentru a ne exprima dezaprobarea (pentru purtarea măştii, n.r.). Dacă va trebui, vom ridica tonul până ce vom ajunge vehemenţi şi radicali şi vom fi auziţi acolo unde trebuie”, au spus vorbitorii.

Ei consideră că purtarea măştii de protecţie anti-COVID are un impact negativ asupra micuţilor, fiind lipsiţi de libertate şi au susţinut că vor ca şi opinia lor să fie respectată.

Acesta este cel de-al doilea miting de protest împotriva obligativităţii purtării măştii de protecţie în şcoli organizat în Timişoara, primul având loc la începutul săptămânii.

CLUJ-NAPOCA

Aproximativ 30-40 de persoane au protestat, sâmbătă, și în zona centrală a municipiului Cluj-Napoca împotriva purtării măştilor de protecţie în şcoli de către elevi.

Jandarmii au încercat să-i disperseze pe protestatari, pe motiv că nu aveau autorizaţie pentru acţiune, nu purtau măşti şi nu respectau distanţarea fizică.

„Cei mici nu pot să înveţe. E o parodie, o porcărie şcoala în condiţiile acestea. Vedeţi răspunsul sistemului la mica noastră iniţiativă. Au fost cel puţin la fel de mulţi poliţişti pe cât eram noi, şi asta de fiecare dată”, a spus unul dintre protestatari.

Printre altele, protestatarii au cântat „Hristos a Înviat” şi „Veşnica Pomenire”.

ORADEA

Un protest de acest fel a fost convocat pe reţelele sosciale pentru sâmbătă seara şi în municipiul Oradea, pe platoul din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor, numărul celor care au participat la acţiune fiind circa 20-30 de persoane. Nu au fost înregistrate incidente. 

MANGALIA

Și la Mangalia oamenii au protestat. Au ieșit în stradă nemulțumiți că cei mici trebuie să poarte mască la școală. Poliștii spun că la manifestație au participat 80 de persoane. Oamenii legi au folosit chiar spray lacrimogen, la un moment dat, pentru că un bărbat nu a vrut să se legitimeze și mai mulți protestatari i-au venit în sprijin. Iată imaginile:

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri