Un bărbat a fost arestat în nordul Indiei după ce a tăiat burta soției sale însărcinate cu o seceră, provocând moartea copilului său nenăscut și lăsând femeia în stare gravă, au spus poliția și rudele acesteia, relatează Reuters.

IndiaFoto: Flickr

Femeia se află la terapie intensivă într-un spital din New Delhi, a spus poliția din Budaun, statul Uttar Pradesh, după de atacul de sâmbătă.

Fratele ei a spus că atacul a avut loc pentru că soțul voia să știe sexul copilului. Cuplul avea deja cinci fiice.

”El a atacat-o cu o seceră și i-a tăiat stomacul spunând că vrea să verifice sexul copilului nenăscut”, a spus fratele femeii, Golu Singh, pentru Reuters.

Copilul, un băiat, s-a născut mort duminică, potrivit Poliției.

Fiicele sunt considerate adesea ca o povară în India, iar familiile plătesc zestre când ele se căsătoresc, în timp ce fiii sunt văzuți ca susținători ai familiei care moștenesc proprități și continuă numele de familie.