Gabriela Firea nu recunoaște înfrângerea: Tradițional, spre dimineață vom ști care este rezultatul real al alegerilor

Data actualizării: Data publicării:
Gabriela Firea.
Gabriela Firea. Foto: Inquam Photos

Gabriela Firea nu recunoaște rezultatele exit-poll-ului anunțat duminică seară, la ora 21.00, care l-a anunțat pe Nicușor Dan noul primar al Capitalei.

„Cu puțin timp în urmă s-au închis urnele. Acum începe numărătoarea. Tradițional, spre dimineață vom ști exact care este rezultatul real al alegerilor. cel puțin așa s-a întâmplat în București acum 4 ani. Pe la 4-5 dimineața erau numărate circa 80% din voturi, iar spre dimineață, pe la 8-9, deja rezultatul real putea fi anunțat oficial. Prin urmare, orice alte cifre care se anunță în această seară, rezultate ale unor sondaje sau exit-poll-uri, nu au cum să fie cele oficiale. Dar nu înseamnă că vom avea din această seară învinși și învingători”, a spus Gabriela Firea duminică după anunțarea rezultatelor exit poll, într-o intervenție live pe Facebook.

„Trebuie să așteptăm rezultatul oficial de mâine. Sunt convinsă că majoritatea bucureștenilor prezenți astăzi la vot mi-a dat un vot de încredere, iar de mâine trebuie să mă întorc iar la muncă, să pun – cum se spune – osul la treabă, cu și mai multă motivare și energie. Iar în caz contrar, sunt același om demn, implicat și cu siguranță, oriunde mă voi afla, voi iubi Bucureștiul, îi voi iubi pe bucureșteni și sunt convinsă că îi voi reprezenta cu cinste”, a mai spus ea. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : Bogdan Păcurar

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri