Ce spune Klaus Iohannis despre organizarea târgurilor de Crăciun în acest an: „Imposibilă şi inoportună”

Data actualizării: Data publicării:
aglomeratie mare la targul de craciun de la sibiu
Târgul de Crăciun de la Sibiu. FOTO: Organizatorii Targului de Craciun Sibiu

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că organizarea târgurilor de Crăciun în plină pandemie este „imposibilă şi inoportună”.

„După părerea mea, organizarea unui târg de Crăciun în plină pandemie, când avem totuşi încă aproape 10.000 de cazuri noi în fiecare zi, mi se pare imposibilă şi inoportună. (...) Da, aceste târguri de Crăciun, în acest an, cu siguranţă nu se pot organiza”, a declarat Klaus Iohannis într-o conferință de presă la Palatul Cotroceni,citat de Agerpres.

Șeful statului a precizat că de sărbători nu vor putea fi organizate petreceri şi, probabil, nici excursii.

„Sărbătorile vor avea loc, aşa cum au loc în fiecare an, fiindcă sunt sărbătorile noastre. Însă, în acest an, vor fi sub semnul pandemiei, asta însemnând că vor trebui respectate toate măsurile care la momentul respectiv sunt în vigoare şi, cu siguranţă, marile petreceri nu vor putea să aibă loc de această dată, cum foarte multe excursii, probabil, nu vor putea fi organizate. Dar Crăciunul vine şi aşa”, a mai adăugat Iohannis.

La Craiova, primarul a anunţat luni, printr-un mesaj publicat pe Facebook, că primăria a început organizarea Târgului de Crăciun.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri