Trei persoane au fost rănite și șapte mașini au fost implicate într-un accident, după o răfuială între două găști rivale din Ilfov. Totul a pornit de la un presupus furt al unei genți în care se aflau peste 120.000 de euro, relatează Mediafax.

PolitistiFoto: Facebook / Politia Romana

Potrivit IPJ Ilfov, marți, în jurul orei 17:44, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că în localitatea Jilava a avut loc un accident, în care au fost implicate mai multe autoturisme.

Câteva minute mai târziu, o altă persoană a anunțat faptul că nepotul său a fost implicat într-un accident și anterior i-ar fi fost furată o geantă, ce conținea suma de 650.000 de lei, pe care o lăsase într-o mașină parcată în fața domiciliului din localitatea Sintești.

Imediat polițiștii din Măgurele, criminaliști, efective de jandarmi și din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale s-au deplasat la fața locului. Anchetatorii nu au găsit decât mașina indicată de persoana vătămată ca fiind cea folosită de autorii presupusului jaf.

Din primele verificări a rezultat faptul că în evenimentul rutier au fost implicate șapte autovehicule și că acesta s-ar fi produs în timp ce persoana vătămată urmărea mașina cu care se deplasau persoanele bănuite de comiterea faptei sesizate.

În urma incidentului, trei persoane au fost rănite și au fost transportate la un spital din București de echipajele medicale sosite la fața locului.

Polițiștii efectuează cercetări pentru identificarea autorilor faptei reclamate, pentru depistarea acestora și pentru luarea măsurilor legale.