Analiză Donald Trump îi lasă moștenire lui Joe Biden o lume mai periculoasă. Provocări în materie de politică externă pentru noua administrație

Data actualizării: Data publicării:
Globul Columbus Circle, aflat în fața clădirii Trump Tower din New York
Globul Columbus Circle, aflat în fața clădirii Trump Tower din New York Foto: Guliver/GettyImages

Donald Trump părăsește astăzi Casa Albă lăsându-i moștenire succesorului său nu numai o Americă divizată și gata să recurgă la violență, dar și o scenă mondială croită cam după același model: lumea a devenit un loc mai periculos și mai nesigur decât era în urmă cu patru ani. 

La începutul anului 2020, Buletinul oamenilor de știință din domeniul nuclear, care se ocupă de monitorizarea unui simbolic Ceas al Apocalipsei, anunța că mai sunt 100 de secunde până la miezul nopții, adică lumea era mai aproape de autodistrugere ca niciodată de la al Doilea Război Mondial. În evaluarea lor, oamenii de știință au luat în considerare amenințarea unei confruntări nucleare, schimbarea climatică și tehnologiile revoluționare. Desigur, nu orice amenințare depistată de oamenii de știință este rezultatul politicilor lui Trump. Dar unele dintre aceste politici au avut consecințe enorme, se arată într-o analiză CNN.

Iranul

Una dintre deciziile lui Donald Trump cu urmări dintre cele mai semnificative a fost retragerea SUA, în 2018, din Acordul nuclear cu Iranul încheiat de marile puteri în 2015. Pactul, negociat de administrația Obama și alte cinci țări, fusese văzut ca un progres, după zeci de ani de provocări în domeniul securității. În schimbul ridicării unora dintre sancțiunile economice, Teheranul se angaja să-și limiteze stocurile de uraniu îmbogățit la 300 de kilograme, ceea ce însemna o reducere cu 98 la sută, și să nu depășească limita de 3,67 la sută pentru uraniul îmbogățit.

Până când Donald Trump să anunțe retragerea SUA, Iranul a respectat termenii acordului. Dar imediat după aceea, Iranul și-a reluat vechile obiceiuri. Acum are peste 2,4 tone de uraniu îmbogățit - de 12 ori mai mult decât stabilea Acordul - și a anunțat recent să va îmbogăți uraniu la 20 la sută, un nivel apropiat de cel care ar permite producerea unei arme nucleare. Iar săptămâna trecută, Teheranul a anunțat că face cercetări pentru producerea de uraniu metalic, o componentă ce poate fi folosită în armele nucleare.

În concluzie, campania de „presiune maximă” asupra Iranului, promovată de Trump și care a presupus mai multe sancțiuni, n-a făcut decât să îngreuneze viața de zi cu zi a iranienilor, în timp ce liderii nu au fost deloc descurajați în ambițiile lor nucleare sau în ceea ce privește programul de rachete al țării.

Încălcarea acordului de către Iran îi dă acum Teheranului mai multe pârghii în negocierile cu administrația Biden. Ambele părți ar vrea să păstreze înțelegerea, dar Biden este sub presiune pentru a obține și restricții în ceea ce privește programul de rachete balistice al republicii islamice.  Pe de altă parte, Iranul spune că nu va renegocia termenii acordului, ci doar va începe să îl pună în aplicare după ce SUA ridică sancțiunile. 

În 2019, Iranul a doborât o dronă americană în spațiul aerian internațional din Strâmtoarea Hormuz. Un atac în același an asupra unor infrastructuri petroliere ale companiei Aramco, în Arabia Saudită, un aliat cheie al SUA, a fost atribuit tot Iranului. Apoi SUA l-au asasinat într-un atac cu dronă, la începutul anului trecut, pe comandantul iranian Qassem Soleimani, pe teritoriul Irakului, ceea ce i-a adus pe cei doi inamici în pragul războiului. La scurt timp după aceea, un atac cu rachete asupra unei baze irakiene unde erau soldați americani, s-a soldat cu rănirea a peste 100 de soldați care s-au ales cu traumatisme cerebrale. În martie, un alt atac cu rachetă iranian asupra unei alte baze irakiene a ucis doi soldați amerciani și unul britanic. 

Coreea de Nord

Așa cum Teheranul s-a folosit de anii președinției Trump pentru a-și consolida poziția în negocieri, la fel a făcut și Phenianul. Săptămâna trecută, la Congresul partidului, liderul Kim Jong-un a prezentat o listă ambițioasă cu noi arme nucleare și rachete pe care țara sa le va fabrica. 

După un început tăios în relația dintre Coreea de Nord și administrația Trump - când locatarul de la Casa Albă amenința Phenianul cu „marele buton” și îl numea pe Kim „Micul om-rachetă” -, tânărul lider nord-coreean a reușit să obțină ceea ce tatăl său visase ani întregi: o întâlnire față în față, la masa negocierilor, cu președintele american. Convorbirile lui Trump cu Kim s-au soldat, într-adevăr, cu o pauză în programul de testare a rachetelor nord-coreene, dar „flirtul” său cu liderul nord-coreean a eșuat, în linii mari. Cele trei summituri dintre Trump și Kim nu au adus mare lucru în materie de dezarmare nuclară. În schimb, Kim a obținut premiul cel mare: timp. 

După ce relațiile dintre Washington și Phenian, pe de o parte, și Seul și Phenian, pe de altă parte, s-au stricat din nou, Coreea de Nord și-a sporit arsenalul nuclear și balistic. Experții de la Institutul pentru Pace din Stockholm estimează că Phenianul avea deja 10 ogive nucleare în 2016, înainte de alegerea lui Trump, iar acum ar avea între 30 și 40. Asta lasă doi dintre cei mai importanți aliați ai SUA în Asia, Coreea de Sud și Japonia, în raza rachetelor Phenianului, inclusiv a celor nucleare. Și Guam, teritoriu american, este, de asemenea, în raza acestor rachete. 

Sunt puține indicii despre ce ar putea să facă Biden în privința Coreei de Nord. El și președintele Barack Obama n-au obținut progrese în timpul celor opt ani de administrație, continuând politica practicată mult timp de SUA, de a ignora această țară și amenințările ei. În schimb, administrația Obama s-a concentral asupra eforturilor de a controla armamentul nuclear al Iranului. 

Însă amenințarea Phenianului nu mai poate fi ignorată. În verdictul său din 2020 despre nivelul amenințării nucleare, Buletinul oamenilor de știință din domeniul nuclear spunea că lumea se îndreaptă „ca un somnambul către un nou peisaj nuclear instabil”. 

Rusia

În ceea ce privește Rusia, numai unul dintre toate tratatele în domeniul nuclear semnate în timpul Războiului Rece a mai rămas în vigoare. Trump a retras SUA din Tratatul pentru forțele nucleare intermediare (INF) după ce Rusia a testat o rachetă cu o rază de acțiune de 2.500 de kilometri. Tratatul interzicea rachetele balistice sau de croazieră cu raza cuprinsă între 500 și 5.500 de kilometri. Washingtonul și aliații din NATO au fost de acord că Rusia a încălcat tratatul, dar Moscova a acuzat, la rândul ei, SUA de nerespectarea INF.

Singurul acord nuclear care a mai rămas valabil între care două țări este noul START, un document care expiră la 5 februarie, adică la scurt timp după ce Biden își preia mandatul. Ambele părți au transmis că ar vrea să prelungească tratatul, dar pentru cât timp și în ce termeni încă nu este lămurit. Iar găsirea unui consens ar putea consuma din timpul de care noua administrație are nevoie pentru a se ocupa de pandemie, economia aflată în dificultate și violența politică internă.

Pe de altă parte, Rusia a anunțat vineri că începe un proces, care va dura șase luni, de retragere din Tratatul „Cer deschis”, un acord din 1992 care permitea zboruri reciproce de recunoaștere pentru monitorizarea activităților militare. Ideea tratatului a fost de a reconstrui încrederea și transparența între țările semnatare, pentru a preveni un conflict între ele. Washingtonul anunțase, la rândul său, în noiembrie, că se retrage din acordul care avea 34 de state semnatare, iar Rusia spune că acum, fără SUA, tratatul este lipsit de valoare și se teme că ceilalți membri ar putea împărtăși informațiile cu SUA.

Dezinformarea

Sfârșitul INF și erodarea Tratatului „Cer deschis” poate că fac o lume mai periculoasă din punct de vedere militar, dar politica externă a Rusiei și strategiile de apărare nu sugerează că vechiul inamic din timpul Războiului Rece ar căuta să devină mai conflictual. 

O amenințare mai mare ar putea fi, în schimb, puterea campaniilor de dezinformare ale Rusiei și atacurile cibernetice care vizează să-i sporească influența în străinătate, lucru dovedit de amestecul Moscovei în alegerile americane din 2016. Prin natura lor, atacurile informatice pot da Rusiei o plajă mai largă de acțiune, pentru că dovada că în spatele lor stă statul rus este greu de obținut.

Câteva agenții americane au anunțat luna trecută că au fost ținta unei scurgeri masive de date, după ce au descărcat ceea ce credeau că este un upgrade la platformele lor de IT furnizate de compania SolarWinds din Texas. Aproape 18.000 de clienți ai SolarWinds au descărcat programul de tip malware care le-a infectat sistemele, într-un atac despre care agențiile americane au spus că „foarte probabil este de origine rusească”. Oficialii încă nu au stabilit pe deplin amploarea atacului, care a penetrat zeci de rețele guvernamentale.

Diseminarea pe scară largă de informații false și scepticism s-a dovedit a fi periculoasă în mandatul lui Trump. Declarațiile inițiale ale președintelui american că boala COVID-19 nu este mai periculoasă decât o gripă au contribuit la criza sanitară care devastează acum țara. La fel, afirmațiile sale lipsite de vreo justificare că alegerile din 2020 au fost „furate” i-a făcut pe mii de oameni să vină la Capitoliu, iar protestul s-a transformat rapid într-o revoltă violentă, soldată cu cinci morți.

Rusia are o abordare mai subtilă. Ea se folosește de articole de presă care lansează știri false, de troli pe rețelele sociale și de un serviciu de știri în limba engleză ce devine tot mai influent în Europa de Est sau chiar în Marea Britanie, unde a profitat de contextul dezbaterilor despre Brexit. 

China

Inamicii Americii au profitat de evenimente violente precum asaltul asupra Capitoliului pentru a-și justifica propriile acțiuni interne represive și pentru a acuza SUA de ipocrizie.  Hu Xijin, editor al publicației chineze de limbă engleză The Global Times, sponsorizată de statul chinez, i-a întrebat pe americani într-o postare pe Twitter dacă își mai recunosc țara: „Cum am mai putea noi, chinezii, să prețuim America?” a fost întrebarea lansată de jurnalistul aflat în slujba statului chinez.

Anii Trump nu au reușit să oprească ofensiva Chinei în regiune și nici ascensiunea ei, văzută de oficialii americani drept o amenințare la adresa dominației SUA. China a avut cel mai sângeros conflict din ultimele zeci de ani cu India pentru granița pe care o împart și și-o dispută în Himalaya. China a amenințat în mod repetat suveranitatea Taiwanului. A făcut zgomot în insulele controlate de japonezi în Marea Chinei de Est. A lăsat Hong Kongul fără libertățile civile de care s-a bucurat ani de-a rândul, impunând legea securității naționale. 

În ciuda sancțiunilor și a limbajului dur folosit la adresa Chinei, administrația Trump nu a reușit să-și impună un punct de vedere în problematici precum respectarea drepturilor omului. În provincia Xinjiang, milioane de uiguri au fost duși în așa-numitele lagăre de „reeducare”.

Trump își încheie mandatul lăsând relația cu China la un nivel mai jos ca niciodată. A lăsa deoparte chestiuni precum drepturile omului și suveranitatea vecinilor Chinei pentru a face afaceri cu noua putere mondială în ascensiune a devenit noul normal. Un acord preliminar de investiții între Uniunea Europeană și China, în ciuda obiecțiilor ridicate de echipa lui Biden, este numai unul dintre exemple. Pe de altă parte, arată și cum grija pentru interesele Washingtonului, cândva prioritate pentru Bruxelles, s-a diminuat după patru ani de administrație Trump.

Biden însuși pare să fi recunoscut asta într-un discurs rostit luna trecută, în care spunea că SUA trebuie să recâștige încrederea unei lumi care a început să lucreze „în preajma noastră sau fără noi”. Dacă Biden sau Beijingul vor încerca o resetare a relațiilor, există fără îndoială teren pentru asta, dar foarte probabil se va face în termenii Chinei. 

Experții sunt de părere că Biden va încerca să dea prioritate diplomației și va prefera să se folosească de expertiza în politica externă pentru a conlucra mai degrabă cu țări precum Rusia și China decât să poziționeze SUA împotriva lor. Pentru asta, Biden trebuie să renunțe la obsesia lui Trump de a întreține o retorică a „celui mai puternic”: lupta pentru dominație între SUA, Rusia și China ar trebui să înceteze.

Europa

Impredictibilitatea lui Trump și politica lui, „America First” (America, în primul rînd), au zdruncinat ordinea mondială postbelică și au tensionat relațiile inclusiv cu aliații din Europa.  Trump nu a ezitat să-i pună la colț pe aliații europeni, să-i certe, să aibă cuvinte grele la adresa lor sau gesturi ostentative - cu Angela Merkel a părut că refuză să de mâna. 

Trump a retras SUA din Acordul pentru climă de la Paris și a inițiat procesul de retragere a țării din OMS în plină pandemie. A criticat OMC și NATO. 

Ian Bond, expert la Centrul pentru Reformă Europeană, crede că cel mai mare impact al președinției Trump asupra Europei a fost pierderea încrederii în SUA ca aliat de nădejde, arată Euronews. „Au fost dezacorduri transatlantice serioase și în trecut - în special în legătură cu Irakul, în 2003 - dar niciun alt președinte de la al Doilea Război Mondial încoace nu a pus sub semnul întrebării însuși principiul din centrul alianței transatlantice așa cum a făcut-o Trump când s-a întrebat dacă Statele Unite ar trebui să se simtă obligate să apere un aliat NATO atunci când este atacat”, subliniază Ian Bond. 

Un sondaj de opinie dat publicității marți, efectuat pe un eșantion de 15.000 de cetățeni din 11 țări europene, arată că majoritatea (51 la sută) cred că viitoarea administrație Biden nu va reuși să repare diviziunile interne ale țării și nu va investi în rezolvarea unor probleme internaționale precum schimbarea climatică, pacea în Orientul Mijlociu, relațiile cu China și securitatea europeană. Mai mult, numai 10 la sută dintre cei intervievați au spus că Washingtonul este un partener în materie de securitate pe care te poți baza, care va proteja oricând Europa. Cel puțin 60 la sută dintre persoanele chestionate în fiecare țară cred că țara lor nu poate depinde de sprijinul SUA în cazul unei crize majore. 

Pe de altă parte, administrația Trump a contribuit la adâncirea propriilor crize interne ale UE în ultimii ani. „Am văzut președinția Trump încurajându-i pe lideri precum Viktor Orban în Ungaria sau PiS, partidul aflat la putere în Polonia, pentru că puteau să aibă relații bune cu SUA fără să fie îngrijorați că i-ar fi putut condiționa de respectarea anumitor norme democratice”, a declarat pentru Euronews Kristine Berzina, de la German Marshall Fund.

„Trump a întărit forțele politice iliberale în Europa. Rezultatul a fost o adâncire a diviziunilor interne în UE, așa cum am văzut recent în eforturile Varșoviei și Budapestei de a împiedica votarea bugetului european”, arată, la rândul său,  Charles Kupchan, analist la Consiliul pentru Relații Externe.

Impredictibilitatea de la Washington, inclusiv deciziile surprinzătoare de a retrage din trupele americane desfășurate în Europa sau de a-i sprijini pe luptătorii kurzi în Siria, precum și criticile repetate ale lui Trump în legătură cu bugetele pentru apărare ale europenilor i-au făcut pe aliații din UE să-și dorească să aibă o voce mai categorică pe plan internațional, iar Europa să devină mai puternică pe plan geopolitic, mai ales în subiectul schimbărilor climatice sau al protecției datelor și taxării giganților IT americani.

Tocmai de aceea, noii administrații Biden îi va fi mai greu în anumite domenii să găsească poziții comune cu europenii. Însă este clar că pentru liderii occidentali plecarea lui Donald Trump de la Casa Albă este o ușurare. „Au fost patru ani lungi și dureroși. E timpul să reparăm și să mergem înainte”, spune analistul Charles Kupchan. 

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri