G4Media.ro

Ghid autorizat din Delta Dunării: Anul trecut a fost unul criminal, din…

Sursa Foto: turismdelta.ro

Ghid autorizat din Delta Dunării: Anul trecut a fost unul criminal, din cauză că au venit foarte mulţi turişti cu motoare foarte puternice şi nu au respectat nicio lege / Rupeau nuferi, nu mai vorbesc de mizerie

Singurul ghid de turism autorizat din oraşul Sulina, Mihai Călin, susţine că anul trecut a fost unul „criminal” pentru speciile protejate din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării (RBDD), din cauză că foarte mulţi turişti şi conducătorii ambarcaţiunilor în care se aflau nu au respectat regulile unei rezervaţii.

El a declarat, pentru Agerpres, că unii turişti au păşit din nou pe Insula Păsărilor din Golful Musura, deşi accesul în zonă este interzis, şi s-au fotografiat ţinând în braţe pui de păsări sălbatice, astfel punând în pericol păsările admirate.

„Anul trecut a fost un criminal, din cauză că au venit foarte mulţi turişti cu motoare foarte puternice şi nu au respectat nicio lege, nici măcar pe cea a bunului simţ. Nu se uitau că ai copii sau bătrâni în barcă, ei treceau în viteză pe lângă tine, rupeau nuferi (specie protejată, n.red.) şi nu mai vorbesc de mizerie. Sper ca anul acesta să fie civilizaţi”, a afirmat Mihai Călin.

Ghidul de turism a mai spus că printre cele mai căutate locuri au fost Pădurea Letea, Pădurea Caraorman, plaja de la Marea Neagră şi insula Musura din golful omonim, în ultimul loc menţionat unii turişti coborând deşi accesul este restricţionat.

„Din an în an, sunt tot mai mulţi curioşi şi inconştienţi care coboară pe insulă şi strică tot. (…) Şi anul trecut s-au mai oprit turişti acolo, deşi erau puse afişe (privind restricţionarea accesului, n.red.) la gurile de vărsare pe canalul Musura, dar cu toate acestea turiştii opreau, prindeau pui şi făceau poze cu ei. Odată ce ai pus mâna pe un pui, imediat pasărea nu-l mai recunoaşte şi îl exclude din cuib, iar el moare”, a amintit Mihai Călin.

În opinia lui, singura soluţie pentru oprirea deteriorării habitatelor din Insula Musura este creşterea sancţiunilor aplicate de autorităţi.

De altfel, majorarea acestora este unul din subiectele pe care ministrul Mediului le va discuta săptămâna aceasta într-o discuţie cu guvernatorul Rezervaţiei.

Apărută după anul 1980, insula sau peninsula Musura, numită de localnici şi Insula Fericirii sau Insula K, constituie o zonă de o importanţă deosebită pentru cercetători şi au solicitat declararea acesteia drept zonă strict protejată.

„Insula Musura este în continuă transformare, mai ales în partea românească, fiind frecvent complet spălată de furtuni, fărâmiţată în mai multe insule care se reunesc în unii ani, iar în alţii se scufundă. În Baia Musura suntem martori ai genezei unui pământ nou şi pionieratului florei şi faunei, ai modului de instalare a diferitelor specii în procesul de succesiune primară, într-un ritm mult mai accelerat decât s-a putut constata în cazul evoluţiei insulei Sacalin”, afirma în urmă cu un an cercetătorul Institutului Naţional Delta Dunării, Mihai Marinov.

Administraţia RBDD a anunţat pe data de 21 august 2019 că a interzis accesul turiştilor pe insula K, zonă de importanţă ornitologică majoră ca loc de cuibărit, odihnă şi hrănire, după ce pe data de 31 iulie 2019 acolo au fost identificate mortalităţi la păsările sălbatice, cormorani, chire de mare şi pescăruşi.

„Rezultatele analizelor indică posibilitatea evoluţiei unei boli de natură toxicologică, în literatura ştiinţifică fiind descrise intoxicaţii cu toxine produse de unele specii de alge marine”, se specifica în comunicatul Administraţiei RBDD emis la vremea respectivă.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. Au dat covid la pelicani…

  2. Nuferii aia nu mai cresc la loc. Trebuie insamantati cumva artificial, sau adusi prin teleportare!

    Era previzibil ca, dupa iubitorii de maidanezi, tara sa fie luata ostatica si de unii care sustin sa nu calcam iarba*. Sa stam frumos in casa, dupa un pepsiglas, ca sa fie natura frumoasa cand poporul roman va da complet coltul.

    *cu exceptia lui si a altor masteranzi in oceanografie

    • Frate ești praf.

      Fiecare daca culege un nufăr unde ajungi?

      Natura trebuie admirata și respectată.

  3. Rău cu turiști, rău fără turiști… noi ar trebui să fim un exemplu de salbaticie și sărăcie pură

  4. Amenzi de 10 ori mai mari,iar pentru cei cu barci cu motor limitari de viteza.Carnetele de condus barci se pot suspenda si se pot da si amenzi penale sau puscarie.Luati exemplu de la alte state.

  5. Așa pățesc toate zonele pe unde trece turistul mitic! Se știe doar că sunt cei mai necivilizați mioritici acești țigoineri din Haules-Bucales.

  6. Desi au dreptate 100%, oricum nu le pasa localnicilor de pasari. Le-ar si manca daca ar putea. Le pasa turistii le strica socoteala cu braconajul si cu monofilamentele si nici nu mai pot sa dea cu curent ca ii vede lumea