Deputatul PSD Daniel Ghiţă a declarat miercuri că Guvernul trebuie să desecretizeze toate contractele pe care le-a încheiat în perioada pandemiei de COVID-19 şi a adăugat că el nu ştie că ar fi declarată pandemie în România, transmite Agerpres.

Daniel GhitaFoto: cdep.ro

Miercuri, acesta a fost surprins în Parlament purtând masa de protecţie fără să îşi acopere nasul.

Întrebat de ziarişti de ce nu respectă legea şi nu poartă masca de protecţie în spaţii închise, Ghiţă a spus: "Cei care ne conduc de un an şi patru luni să răspundă pentru toate crimele, atrocităţile pe care le-au făcut până acum. E declarată pandemia în România? Eu nu ştiu că e declarată în România".

Daniel Ghiţă a fost văzut de mai multe ori în plenul Camerei Deputaţilor sau pe holul sălii de plen fără mască de protecţie sau purtând masca fără să-şi acopere şi nasul.