Epidemiolog: Nicidecum nu am ajuns la un platou, măsurile sunt insuficiente. Mor oameni ca la Revoluție sau la cutremurul din 1977

Data actualizării: Data publicării:
aglomeratie pe strada oameni cu coronavirus ilustrativ
Pericolul noilor mutatii ale Covid -19. Foto: Guliver/GettyImages

Medicul Emilian Popovici, vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie, a atras atenția, la Digi24, asupra situației sanitare critice în care este România și a subliniat că valul epidemiologic nu a ajuns nicidecum la un platou, așa cum se estima. El a afirmat că măsurile luate sunt insuficiente și că interesul de sănătate publică trebuie pus deasupra altora.

"De trei luni, stăm la un număr clasic de reproducere de peste 1,1. La acest număr nu e voie să stai mai mult de două săptămâni", a declarat Emilian Popovici.

Potrivit acestuia, seturile de măsuri sunt insuficiente.

"Cu același popor, în aceeași țară, în prima parte a pandemiei, când s-au respectat indicațiile autorităților sanitare, România e evoluat bine, nu a fost remarcată ca exemplu negativ ca acum.

Când INSP face o recomandare și nu e respectată, nu se poate întâmpla decât ca lucrurile să evolueze negativ.

Indiferent că e guvern demis, interimar, interesul de sănătate publică trebuie să revină în prim plan, trebuie găsită calea să se ia măsuri corespunzătoare situației. Mor oameni, într-o săptămână mor atâția câți au murit la Revoluție și la cutremurul din 1977. La un moment se va face o decontare", a spus Emilian Popovici.

El a explicat că, atunci când se analizează raportările cazurilor noi, trebuie să ne uităm la numărul de persoane internate în secțiile ATI, număr care este direct legat de numărul de forme grave de boală, legat la rândul lui de numărul real de infecții noi.

Citește și: OMS: În ritmul actual, României i-ar trebui doi ani și jumătate pentru a ajunge la 70 la sută populație vaccinată anti-Covid

"Aceste cazuri la ATI cresc constant, asta arată că suntem cu epidemia în creștere, nicidecum nu am ajuns la platou.

Se va ajunge la platou, dar încă nu suntem acolo", a subliniat epidemiologul.

Citește și: Decizie CNSU: București și Ilfov nu intră în carantină. Se intensifică acțiunile de control pentru respectarea măsurilor anti-Covid

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri