Aproape 100.000 de persoane s-au vaccinat anti-Covid în ultimele 24 de ore, dintre care 62.512 cu prima doză, în contextul în care potrivit datelor autorităților pe 18 octombrie peste 31.000 de persoane se vaccinaseră în același interval de timp.

situatie vaccinare 21 octombrie 2021Foto: CNCAV

Astfel, 99.376 de persoane s-au vaccinat anti-Covid în ultimele 24 de ore, dintre care 62.512 persoane cu doza 1, 8.513 cu doza 2 și 28.351 cu doza 3.

Numărul total al persoanelor care s-au vaccinat cu prima doză a ajuns la 6.156.068, în timp ce numărul persoanelor cu schema completă de vaccinare a ajuns la 5.778.190, iar bilanțul celor cu doza 3 la 630.136.

În ultimele 24 de ore, 54 de reacții adverse au fost înregistrate, dintre care 14 de tip local, iar 40 de tip general. 30 au fost înregistrate la Pfizer, 3 la Moderna, 2 la AstraZeneca și 19 la Johnson and Johnson.