Grafic. Concluziile unui studiu amplu realizat în România: Vaccinul anti-COVID scade de 20 de ori riscul de deces

Data publicării:
o injectie intr-un brat
Vaccin împotriva COVID-19. Foto: Profimedia Images

Vaccinul anti-COVID reduce de 20 de ori riscul de deces și de 10 ori riscul de spitalizare, arată un studiu de amploare realizat în România, pe teste colectate de la 1,7 milioane de persoane.

Eficiența cumulată pentru toate tipurile de vaccin, calculată după 14 zile de la efectuarea dozei 2 este:

  • împotriva infecției - 84.4%,
  • împotriva spitalizării - 91.8%
  • împotriva internării în ATI - 92.8%
  • împotriva decesului - 95.1%.

Întrucât riscul de evoluție severă a bolii variază în funcție de populația analizată, eficiența vaccinării împotriva infecției, a spitalizării, internării în ATI și a decesului în urma COVID-19 a fost calculată ajustat, în funcție de vârstă, sex și săptămâna testării, potrivit unui comunicat al CNCAV.

Concluzia studiului este că, în România, vaccinarea împotriva COVID-19 a redus de peste 5 ori riscul de infecție, de peste 10 ori riscul de spitalizare, de aproape 14 ori riscul de internare în ATI și de peste 20 de ori riscul de deces în urma COVID-19.

O altă concluzie observată a fost că protecția împotriva spitalizării, internării în ATI și a decesului este de peste 50% încă de la administrarea dozei 1, la minimum 14 zile de la efectuarea acesteia.

Eficiența împotriva infecției, analizată pentru fiecare tip de vaccin, începând cu 14 zile de la efectuarea dozei 2, a fost de asemenea studiată:

  • Comirnaty/BioNTech Pfizer: 84.1% (CI: 81.8-86.1)
  • Spikevax/Moderna: 93.1% (CI: 84.1-97.0) 
  • Vaxzevria/AstraZeneca: 71.1%

Administrarea vaccinului Janssen a început la data de 4 mai 2021 și nu s-au adunat suficiente date pentru a fi inclus în studiu, potrivit CNCAV.

Setul de date analizat a inclus peste 2,7 milioane de teste, atât pozitive, cât și negative, colectate de la peste 1,7 milioane de persoane cu vârsta de peste 16 ani și cu istoric cunoscut de vaccinare împotriva COVID-19.

Studiul a fost făcut în perioada februarie - mai 2021, atunci când varianta Alfa a virusului era dominantă în România.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri