​Doar norocul a făcut să nu se întâmple o tragedie la Bacău. Un bărbat a lăsat căruciorul în care se afla un copil în fața unei săli de jocuri și la nici câteva secunde după ce a intrat acesta a fost împins de vântul puternic câțiva metri spre stradă. Pe imaginile surprinse și publicate de Ziarul de Bacău se vede cum căruciorul se îndreaptă purtat de vijelie spre stradă și se oprește chiar înainte de a intra într-o intersecție, blocat probabil de bordură.

Carucior luat de vant la BacăuFoto: Captura video

De asemenea, bărbatul iese în fugă din sala de jocuri și încearcă să prindă căruciorul, ajungându-l însă abia după ce acesta se oprise înaintea unei treceri de pietoni din intersecție.