Preşedintele Klaus Iohannis a mers luni la deschiderea anului universitar de la Universitatea de Arhitectură din București, fiind prima sa apariție publică după demisia ministrului Educației Sorin Cîmpeanu, în urma scandalului de plagiat. Iohannis a susținut, în discursul său, că legile educaţiei trebuie să cuprindă prevederi explicite privind prevenirea şi sancţionarea plagiatului, un "fenomen toxic al mediului educaţional": "Avem nevoie de toleranţă zero în privinţa plagiatului".

Presedintele Klaus IohannisFoto: Facebook Klaus Iohannis
  • "Dacă actul de creaţie este fructul libertăţii, educaţia este rădăcina din care aceasta creşte şi dă naştere unei societăţi cu oameni verticali, capabili să-şi pună în valoare talentul şi competenţele, atât pentru împlinirea personală, cât şi pentru binele comun.
  • Din acest motiv, sunt convins că avem nevoie de o reformă profundă a sistemului educaţional, pentru a-l adapta nevoilor secolului XXI şi valorilor europene în care credem. Una dintre aceste valori este integritatea, motiv pentru care îmi doresc o paradigmă radicală, lipsită de echivoc în garantarea integrităţii şi eticii în viaţa academică.
  • Pentru aceasta, avem nevoie de toleranţă zero în privinţa plagiatului, iar noile legi ale educaţiei trebuie să includă prevederi explicite cu privire la prevenirea şi sancţionarea acestui fenomen toxic al mediului educaţional", a susținut şeful statului la deschiderea anului universitar de la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu".

El a spus că "miza în acest sens este însăşi credibilitatea sistemului de învăţământ superior şi a cercetării din România, dar şi viitorul nostru ca societate democratică":

  • "Trebuie să devină clar că obţinerea unei diplome academice reprezintă o onoare şi este condiţionată exclusiv de un merit real. O Românie educată va trebui să fie o Românie corectă, fără nicio excepţie".

Cronologia scandalului de plagiat al lui Cîmpeanu

Este prima apariție publică a președintelui Klaus Iohannis după demisia ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, în urma dezvăluirilor făcute de jurnalista Emilia Șercan că ar fi plagiat, într-un curs de specialitate, 92 de pagini din munca a doi profesori de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Bucureşti, alături de care a semnat, în 2000, ca al patrulea autor, nouă pagini dintr-un curs universitar.

Timp de patru zile, Cîmpeanu a răspuns sfidător întrebărilor legate de acuzaţiile de plagiat la adresa sa, susținând că aceia care le lansează "sunt un fel de habarnişti în domeniul educaţiei" şi că îndrumătorul de lucrări practice pe care şi-a pus semnătura "a fost realizat foarte profesionist, respectând toate regulile, în interesul studenţilor".

El a susținut că astfel de acuzații sunt lansate de către cei care "îşi doresc cu orice preţ să blocheze legile Educaţiei", pe care i-a calificat „analfabeți puri”.

Mai mult, Cîmpeanu a publicat pe pagina sa de Facebook o „mărturie edificatoare” - un document elogiu la adresa sa semnat de Ioan Pleşa, unul dintre profesorii universitari al căror nume este acuzat că l-a înlocuit dintr-un curs.

În documentul de două pagini cu semnătura lui Pleșa - în vârstă de 92 de ani - sunt enumerate cu exactitate, pe ani, toate fazele din parcursul didactic al lui Cîmpeanu - etapele de după absolvirea Facultătii de Îmbunătățiri Funciare, când a lucrat (16.09.1991- 06.04.1992) ca inginer proiectant la Institutul de Îmbunătățiri Funciare, fiind "angajat prin repartiție guvernamentală", până la promovarea prin concurs, în 2001, pe postul de conferențiar universitar, devenind titularul disciplinei Îmbunătățiri Funciare, și promovarea pe postul de profesor universitar, după 15 ani de activitate didactică, pe postul de profesor universitar.

La patru zile de la apariția acuzațiilor, Sorin Cîmpeanu și-a anunțat demisia printr-un mesaj postat joi seară pe Facebook: „Am decis, din proprie inițiativă, să demisionez din funcția de ministru al Educației”.

A doua zi, vineri, PNL a transmis un comunicat de presă în numele lui Sorin Cîmpeanu, care a acuzat din nou că a fost ținta unor "atacuri injuste și nefondate":

  • "Este o demisie care a venit din dorința de a elimina presiunea nedreaptă și ilogică asupra reformei în educație, fiind evidentă deturnarea discuțiilor din spațiul public spre alte zone total străine interesului a sute de mii de profesori și a milioane de copii și tineri.
  • Este o demisie care a venit din dorința de a nu periclita reforma educației și parcursul noilor legi ale educației.
  • Am fost în repetate rânduri ținta unor atacuri injuste și nefondate. Deși am explicat de fiecare dată și am demontat toate acuzele care mi s-au adus, toată seria de atacuri din ultima vreme nu ar fi făcut decât să ducă în derizoriu o reformă adevărată, la care s-a muncit ani de zile. Tocmai pentru că am crezut și voi crede până la capăt în acest proiect, și pentru că doresc să îl vad devenind realitate, am luat decizia de a demisiona.
  • Am inițiat reforma sistemului de învățământ, pregătind implementarea „României Educate” și am făcut pași importanți pentru o finanțare mai bună a sistemului de învățământ și pentru accesul egal al tuturor copiilor la educație. Acestea sunt lucruri care vor rămâne".

CITEȘTE ȘI: