G4Media.ro

Explozie într-un bloc la Vatra Dornei: o femeie rănită, cel puțin 16…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Explozie într-un bloc la Vatra Dornei: o femeie rănită, cel puțin 16 apartamente afectate și două autoturisme avariate

Cel puţin 16 apartamente dintr-un bloc din municipiul Vatra Dornei au fost afectate în urma exploziei unei butelii, au anunţat, marţi, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, relatează Agerpres.

Potrivit acestora, în urma exploziei, o femeie în vârstă de 79 de ani a suferit arsuri minore la nivelul mâinilor şi pe faţă, aceasta fiind preluată de o ambulanţă pentru a fi transportată la spital. De asemenea, uşa metalică de la intrarea într-un apartament de la etajul al II-lea a fost deformată, iar în interior a rămas blocat proprietarul, fiind necesară intervenţia pompierilor pentru salvarea acestuia.

Pompierii din Vatra Dornei au intervenit cu două autospeciale.

„În urma cercetărilor, au fost identificate 16 apartamente afectate, unul distrus, iar restul cu diferite distrugeri (uşile de la intrare, tocurile, tencuiala etc). De asemenea, două autoturisme parcate lângă bloc au fost avariate (geamuri sparte)”, au afirmat oficialii ISU.

Pompierii arată că la faţa locului va ajunge şi un reprezentant al Inspectoratului de Stat în Construcţii, care va evalua starea imobilului.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. O stire uzuala intr-o tara care tine siguranta oamenilor pe foaie…