Român implicat în furtul a peste 2 milioane de litri de kerosen dintr-o conductă NATO, în Belgia

Data actualizării: Data publicării:
barbat in costul pe santier
Român implicat în furtul a peste 2 milioane de litri de kerosen dintr-o conductă NATO FOTO: sudinfo.be

Un tribunal din Hainaut, Belgia, a pronunțat, la începutul acestei săptămâni, sentințele pentru membrii unei bande de hoți care a furat o cantitate uriașă de kerosen din conductele NATO. Din această bandă făcea parte și un român, care îndeplinea rolul de șofer.

Liderul bandei, un bărbat de origine rusă, a fost condamnat la 8 ani de închisoare. În total, membrii bandei au furat 2 milioane de litri de kerosen dintr-o conductă care traversa orașul Beloeil, potrivit Sud Info.

Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, șeful bandei a fost obligat de instanță și la plata unei amenzi de 240.000 de euro.

Inculpatul român, care îndeplinea rolul de șofer în bandă, a fost achitat.

Un al treilea membru al bandei, un italian, considerat inițial de procurori drept liderul acestei organizații criminale, a fost condamnat la 4 ani de închisoare și la o amendă de 160.000 de euro. Ancheta a stabilit că el avea un rol secundar în bandă.

Procuratura a cerut încarcerarea imediată a membrilor bandei. Avocatul inculpatului italian s-a opus, declarând că clientul lui se află în Italia și că dorește să-și ispășească pedeapsa în țara natală. Inculpatul rus a ajuns după gratii.

Cazul a ieșit la lumină în vara anului 2019. Un oficial belgian a înaintat autorităților de resort o sesizare în care spunea că a constatat scăderi anormale de presiune pe conducta situată între Quevaucamps (Beloeil) și Rumes, începând cu decembrie 2018.

Pe 17 septembrie 2019, un camion înmatriculat în Italia a fost oprit într-un refugiu de pe o autostradă din Froyennes. Transporta kerosen. Era condus de un șofer italian, achitat și el de instanță.

În urma declarațiilor acestuia, polițiștii au descoperit o țeavă conectată la conducta NATO care avea ieșire într-un depozit situat în Basècles (Beloeil), depozit închiriat de un cetățean moldovean care conducea din 2014 o companie de transport.

Acesta din urmă a fost condamnat la 3 ani de închisoare.

Depozitul era păzit în permanență de alți doi bărbați din Europa de Est, condamnați și ei la 2 ani de închisoare.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri