Liderii Uniunii Europene și ai altor statele europene, printre care Marea Britanie și Turcia, s-au întâlnit joi pentru a discuta despre urgențele de securitate și energie care îi afectează pe toți de la invadarea Ucrainei de către Rusia, un summit simbolic care a evidențiat izolarea Moscovei, relatează Reuters.

Summitul Comunității Politice Europene la Praga evidentia izolarea RusieiFoto: Tomas Tkacik/SOPA Images / Shutterstock Editorial / Profimedia

Întâlnirea de la Praga a fost reuniunea inaugurală a Comunității Politice Europene (EPC), o creație a președintelui francez Emmanuel Macron, care aduce laolaltă, pe picior de egalitate, cele 27 de state membre ale UE și alte 17 țări europene.

Unele dintre țări așteaptă să se alăture blocului, în timp ce o alta, Marea Britanie, este singura care a părăsit-o vreodată.

Prim-ministrul danez Mette Frederiksen a fost reținut acasă de o dezbatere parlamentară crucială, scăzând numărul de lideri la 43 de la cei 44 preconizați inițial.

Întâlnirea de la Cetatea din Praga a fost o mare demonstrație de solidaritate pentru un continent împotmolit în mai multe crize - de la consecințele de securitate ale războiului din Ucraina până la o criză energetică și o recesiune iminentă care a zdrobit speranțele unei redresări robuste după criza COVID-19.

„Această întâlnire este o modalitate de a căuta o nouă ordine fără Rusia”, a declarat șeful UE pentru politică externă Josep Borrell, adăugând că Moscova nu poate fi întotdeauna exclusă, dar deocamdată Rusia președintelui Vladimir Putin „nu are un loc”.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, adresându-se la întâlnire prin video, i-a îndemnat pe lideri să transforme noua comunitate politică într-o „comunitate europeană de pace”.

"Să fie astăzi punctul de plecare. Punctul de la care Europa și întreaga lume liberă se vor îndrepta către pacea garantată pentru noi toți. Este posibil", a spus el, cerând liderilor să "direcționeze toate puterile posibile ale Europei pentru a pune capăt razboiului"

Sub o atenție sporită la Praga a fost prim-ministrul britanic Liz Truss, care prin prezența sa acolo a dat speranțe pentru o restabilire a relațiilor dintre Bruxelles și Londra, având în vedere conflictul dintre cele două părți cu privire la acordurile comerciale post-Brexit pentru Irlanda de Nord.

Truss și Petr Fiala / FOTO SOPA Images / ddp USA / Profimedia

Truss a spus că liderii europeni s-au unit în solidaritate cu Ucraina și vor părăsi summitul „cu o mai mare hotărâre colectivă de a face față agresiunii ruse”.

„Ceea ce am văzut la Praga este o puternică demonstrație de solidaritate cu Ucraina și pentru principiile libertății și democrației”, a spus ea.

Un oficial al UE a spus că participarea lui Truss a fost încurajatoare.

„Impresia, cred, este destul de pozitivă că Regatul Unit s-a angajat pe acele subiecte: securitate, stabilitate, economie, migrație și aprovizionare și sprijin pentru Ucraina”, a spus oficialul.

Războiul Rusiei în Ucraina va rămâne cu siguranță în centrul noii comunități politice, deoarece liderii acestui organism embrionar se vor întâlni probabil data viitoare în Moldova, vecinul mic și cu probleme al Ucrainei.

Cu toate acestea, nu se știe cât de robust va fi viitorul acestei comunități politice, având în vedere că unii au respins deja acest forum.

Dimensiunea sa mare va fi un obstacol major în realizarea unei politici concrete, la fel ca și diversitatea sa politică și culturală și rivalitățile tradiționale dintre mulți dintre membrii săi, de la Armenia și Azerbaidjan până la Grecia și Turcia.

Înainte de summit, Borrell a spus că este încă nevoie de claritate cu privire la justificarea EPC, componența finală a forumului, relația sa cu UE, modul în care ar trebui să ia decizii și chiar dacă ar trebui să aibă un buget propriu.

Vineri, liderii celor 27 de țări ale UE se vor întâlni la Praga, pentru a gestiona tensiunile în jurul pachetului de sprijin energetic de 200 de miliarde de euro pentru Germania.

Țările UE vor încerca, de asemenea, să rezolve diferențele cu privire la modul de plafonare a prețurilor la gaze pentru a limita costurile în creștere ale energiei, care generează inflația în întregul bloc comunitar.

Separat, statele membre ale UE au dat aprobarea finală unui al optulea lot de sancțiuni împotriva Moscovei din cauza invaziei Ucrainei, dar au spus că punerea în aplicare a unui plafon de preț pentru petrolul rusesc pe mare, inclus în pachet, necesită mai multă muncă