Deplasări all inclusive pentru parlamentarii români, în Rwanda

Cristian Șuțu Data actualizării: Data publicării:
Rwanda-parc-national
Parc Național în Rwanda. Foto: expertafrica.com

Aflată în zona centrală a Africii, Rwanda a devenit una dintre cele mai atrăgătoare destinații pentru deplasările externe ale parlamentarilor români. Conducerea Camerei Deputaților a aprobat în ultima vreme mai multe participări ale aleșilor neamului la congrese, reuniuni sau conferințe care au avut sau vor avea loc în Kigali, capitala Republicii Rwanda. Țara africană este cunoscută între altele pentru vacanțele de safari, unde pot fi admirate animale precum gorilele în mediul lor natural. 

Sâmbătă vor decola către Rwanda trei parlamentari români. Numele lor: Cristian Elena Dinu (PSD), Silviu Nicu Macovei (PSD) și Adrian-Miroslav Merka (grupul minorităților). Ei vor fi însoțiți de Teodora Elena Poterașu, consilier parlamentar. Răspunsul la întrebarea ce caută cei patru în Rwanda, pe banii noștri, vine dintr-un document oficial al Camerei Deputaților, care a aprobat cheltuielile de deplasare pentru sejurul aleșilor. Potrivit acestui document, cei patru vor participa între 10 și 15 octombrie la a 145-a Adunare a Uniunii Interparlamentare. Tema celor șase zile de dezbateri politice în mijlocul Africii este una aproape imposibilă - “Egalitate de gen și parlamente sensibile la dimensiunea de gen: factori ai schimbării pentru o lume mai rezilientă și mai pașnică”. 

În Memorandumul intern de aprobare a deplasării în Rwanda se aprobă ca transportul să fie făcut cu avionul, la clasa business, pe ruta: București - Amsterdam - Kigali și, retur, Kigali - Nairobi - Amsterdam - București. Zborurile sunt pe 8, respectiv 17 octombrie. Cei patru vor primi, fiecare, indemnizație de deplasare în valută, adică 484,5 dolari ca diurnă (9 zile și jumătate) și 1600 de dolari pentru cazare (opt nopți). De asemenea, vor primi bani pentru deplasarea de la aeroport la hotel, dar și pentru testările covid, vaccinuri, tratamente și consultații medicale pentru boli precum malaria. Practic, un fel de all inclusive.

Uniunea Interparlamentară este o organizație internațională înființată în 1889, cu sediul la Geneva, care ar avea ca scop negocierile politice multilaterale. România este membră a acestei structuri încă din anul 1895. În fiecare an au loc mai multe reuniuni ale acestei organizații. Anul acesta are loc în Rwanda, dar în anii trecuți au fost alese alte locuri mai mult sau mai puțin exotice din lume: Bali, Sharm el-Sheikh, Madrid, Duha, Mexic, Bangladesh, Zambia etc. 

Demisionarul Cîmpeanu, reconfirmat ca raportor pentru educație în Rwanda

Tot anul acesta, în iulie, a fost în Rwanda și deputatul PNL Florin Alexandru Alexe. Prilejul acestui sejur a fost a 47-a Sesiune plenară a Adunării Parlamentare a Francofoniei, programată pentru perioada 6-9 iulie tot în Kigali, Rwanda. Deputatul Alexe ar fi trebuit să fie însoțit de deputatul PSD, Simona Bucura Oprescu, ambii primind aprobare de la conducerea Camerei Deputaților pentru indemnizațiile de deplasare în valută, decontarea transportului, transferurilor, vaccinurilor, testelor Covid, asigurărilor, taxelor de viză. Simona Oprescu ne-a declarat că nu a mai ajuns în Rwanda, ea invocând faptul că “au fost niște probleme cu decontarea cheltuielilor cu deplasarea”.

Pentru Florin Alexe, tema sesiunii din Rwanda a fost, de asemenea, una foarte grea -  Guvernanța globală: rolul parlamentelor pentru o pace durabilă. Întrebat despre experiența sa africană, deputatul PNL ne-a declarat că “cea mai impresionantă a fost vizita la Memorialul Genocidului din Kigali. De interes au fost și discuțiile despre economia rwandeză care și-a revenit după războiul civil. Din păcate, nu am am avut timp liber să vizităm un parc național. Programul a fost foarte dens și nu am ieșit din Kigali”. 

Rwanda-parc-national
Parc Național în Rwanda. Foto: expertafrica.com

Ce ne-a sărit în ochi în comunicatul de presă dat ulterior vizitei de deputatul Alexe e că, la reuniunea din Rwanda, Simona Bucura-Oprescu a fost reconfirmată în funcţia de membră a Comitetului Director al Reţelei femeilor parlamentare, iar senatorul Sorin-Mihai Cîmpeanu, fost ministru al Educației, acuzat de plagiat, a fost reconfirmat în funcţia de raportor al Sub-comisiei pentru educaţie al APF. 

Deputatul Miruță: “Din păcate, a fost mult mai obositor drumul decât statul acolo”

Și deputatul USR Radu Miruță a beneficiat de o aprobare pentru o deplasare în interes de serviciu în Rwanda. Mai exact, la conferința pentru telecomunicații. Miruță a zburat către Africa pe 5 iunie și s-a întors pe 12 iunie. Și el a beneficiat de tratament all inclusive din partea statului român, cu decontarea tuturor cheltuielilor de transport, cazare, diurnă, transferuri, vaccinuri și asigurări. L-am întrebat pe deputatul Miruță care au fost atracțiile și ce anume l-a impresionat în sejurul său din Rwanda.

Nu prea am avut timp. Numai în drumul de la hotel și în jurul meselor, care au fost în diverse puncte din oraș în două dintre seri. Eu am fost în Capitală, iar așteptarea mea era să fie ceva ca în India, pentru că eu am fost și în India. Cel puțin aria în care am fost eu, sigur nu se compară cu țările europene, dar așteptarea mea era mai jos. Rwanda este, cumva, mult peste media țărilor din Africa. Program liber nu a fost… Eu am ajuns undeva duminică, luni și ceva timp liber a fost sâmbătă înainte de aeroport, șase-șapte ore. Nivelul de trai e mult scăzut față de România. Aglomerație, vânzători ambulanți, nu știu ce să vă zic. Din păcate, a fost mult mai obositor drumul decât statul acolo”.

Andreea Paul regretă că n-a văzut gorilele

Fostul deputat Andreea Paul a vizitat Rwanda în 2014, tot cu ocazia unei deplasări în interes de serviciu aprobate de conducerea Camerei Deputaților. Sejurul ei a durat doar 6 zile și jumătate, prilejuit fiind de celebrarea a 20 de ani de la Ziua Eliberării după genocidul din Rwanda. Pe blogul ei, Andreea Paul a pus numeroase poze din aventura ei africană, apoi și-a exprimat regretul că nu a avut timp să vadă “Parcul Național Akagera, Pădurile Nyungwe unde trăiesc renumitele gorile – unice în lume, pe care le-a iubit atât de tare și pentru care s-a luptat Dian Fossey -, dar și Vulcani sau lacul Kivu”. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...