G4Media.ro

Peste 300.000 de pelerini sunt aşteptaţi să meargă la Hramul Sfintei Parascheva,…

Sursa foto: Inquam Photos/ Liviu Chirica

Peste 300.000 de pelerini sunt aşteptaţi să meargă la Hramul Sfintei Parascheva, în Iași

Peste 300.000 de pelerini sunt aşteptaţi să participe la manifestările religioase care se vor desfăşura la Catedrala Mitropolitană din Iaşi în următoarea săptămână, cu prilejul Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva.

Vineri seară au fost aduse la catedrala ieşeană de la Mănăstirea Neamţ moaştele Sfântului Paisie. Sâmbătă dimineaţă, în cadrul unei procesiuni religioase, moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, alături de moaştele Sfântului Paisie, vor fi aşezate în baldachinul special amenajat în curtea catedralei.

Potrivit Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău, care asigură ordinea în timpul manifestărilor de la Iaşi, autorităţile se aşteaptă ca, până pe 16 octombrie, peste 300.000 de pelerini să participe la evenimentele religioase organizate în centrul Iaşiului.

Jandarmeria a precizat că perioada de afluenţă maximă a pelerinilor va fi pe 13 şi 14 octombrie, când se estimează că vor fi permanent în culoarul de acces către raclă 50.000-60.000 de persoane, ceea ce va însemna un şir de oameni de peste trei kilometri lungime şi un timp de aşteptare cuprins între 16 şi 20 de ore.

De asemenea, în data de 14 octombrie, pe timpul celor două evenimente simultane, respectiv pelerinajul la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi Sfânta Liturghie oficiată pe scena din faţa Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, vor fi prezente în zona centrală a Iaşiului peste 90.000 de persoane.

Pentru a evita aglomerarea de persoane şi producerea de busculade, forţele de ordine au creat un culoar unic de acces destinat pelerinilor, pe traseul Catedrala Mitropolitană – str. Arhitect G.M. Cantacuzino – str. Iordache Lozonschi – str. Cloşca- str. Petru Movilă – str. Uzinei – str. Morilor – str. Alexandru Ipsilanti Vodă – str. Sfântul Andrei – str. Iancu Bacalu – Blvd. Regele Ferdinand I al României (fosta Splaiul Bahlui Mal Stâng).

Racla cu sfintele moaşte va rămâne în curtea catedralei din Iaşi timp de o săptămână, până sâmbătă, 15 octombrie.

Reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei au precizat că dacă fluxul de pelerini va fi mare în această ultimă zi a pelerinajului, aşezarea raclei cu sfintele moaşte în Catedrala Mitropolitană va fi amânată până ce numărul credincioşilor va fi suficient de redus.

În data de 14 octombrie, ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată, începând cu ora 9.00, pe un podium amplasat pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane.

Slujba va putea fi urmărită şi de la distanţă, pe câteva ecrane de mari dimensiuni amplasate de primăria Iaşi.

sursa: News.ro

 

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

14 comentarii

  1. anu asta cat mai e gramu de aghiazmā?

    • Nu avem voie să judecăm ceea ce nu cunoaștem, inteligența este un dar divin, dar mai presus este bunătatea (dar superior de la Dumnezeu).
      Ateii nu au dovezi!

    • Unii visează să nu moară.

    • Arabii au o Mecca pe an. Romanii au o sumedenie de moaste intr-un an, Arsene Boca si alte facatoare de minuni si datatoare de sanatate, servicii, noroc, bani, copii si tot ce are omu’ nevoie. Si necazuri pt dusmani, la cerere!

    • Doamne, cât am mai crezut
      Ca ne ții candela-aprinsă
      Și noi – tot ca le-nceput
      În genunchi, cu mâna-întinsă

      Tudor Gheorghe – concertul Tot Degeaba !

    • @ Laur – citez de la tine – ”Ateii nu au dovezi!” 😂😂😂 Atat ai putut? Da, bai deficientule, ateii nu au dovezi, ateii cred in stiinta, iar stiinta se bazeaza pe cercetare! „stiu ca nu stiu nimic” iti spune ceva? Iti spun io, cei care cred in stiinta sunt manati de dorinta de cunoastere, isi pun intrebari, nu se complac intr-un „adevar” bazat pe povesti imaginate acum peste 2000 de ani.

  2. Poate dupa ei se duc si barbatii cu pene insotiti de cei de la usr sa protesteze…

  3. Însumând IQ-urile celor de la Paraschiva și comparând cu suma celor de la Untold se poate zice că sunt chit. 😎

  4. Fuga dracului de tamaie e o poveste , fuga omului spre poveste e o certitudine .

  5. Sa le pună și o urnă de votare ca să își aducă aminte de anii de prosperitate când votau cu PSD.

  6. Sărăcia face neoameni. Doar la noi si la rusi mai vezi parade de pupat oase cu sute de mii de oameni.

  7. Ăia de la Untold plus ăia de la Sf.Pataschiva, două săptămâni la guvern și la Cotroceni și să vezi aia minune!!! ăla e miracol!