Live Text Rușii bombardează zone civile din Zaporojie. 8 morți după un atac cu dronă asupra unui cămin din apropiere de Kiev

Data actualizării: Data publicării:
explozie zaporojie ezgif.com-resize (8)
Din articol
Blinken: Țările europene ar trebui să-l aresteze pe Putin dacă vine în vizită Zelenski: Ucraina „va răspunde tuturor atacurilor” din partea Moscovei 8 morți după un atac cu dronă asupra unui cămin din apropiere de Kiev Stoltenberg: "Președintele Putin nu are niciun plan de pace, el plănuiește să continue războiul" Atacurile rusești s-au soldat cu 5 morți și zeci de răniți Cel puțin un mort după atacul rușilor asupra unui bloc de locuințe din Zaporojie  Zelenski face o vizită surpriză trupelor din regiunea Donețk Rușii au bombardat zone civile din Zaporojie Ce au recuperat rușii din drona americană doborâtă în Marea Neagră. Interceptări audio din timpul căutărilor au fost făcute publice Ucraina interzice prin lege apologia și simbolurile imperialismului rus Slovacia primește elicoptere americane după ce a trimis avioane în Ucraina Noi explozii în peninsula Crimeea Rusia a lansat un atac cu 21 de drone în regiunea Kiev. Trei oameni au murit Bulgaria exportă arme și muniție pe bandă rulantă după invazia Rusiei: „Au comenzi pentru cel puţin 5 ani” Ucraina a aniversat un an de la prima bătălie câștigată împotriva rușilor. Zelenski: Vom obţine acelaşi rezultat şi în alte acţiuni SUA: China nu este capabilă să fie un mediator imparțial între Moscova și Kiev Ministerul Apărării din Marea Britanie Asaltul rusesc asupra lui Bahmut pierde din intensitate Xi Jinping a plecat miercuri din Rusia Zelenski salută discuțiile „productive” cu premierul Japoniei Ucraina obține un plan de ajutorare de 15,6 miliarde de dolari din partea FMI Cele mai importante informații din ziua precedentă:

5 persoane au murit și mai multe au fost rănite după ce Rusia a lansat, în cursul nopții, un atac cu 21 de drone Shahed, au anunțat oficialii ucraineni miercuri dimineață, potrivit The Guardian. Atacurile „arată perfect cât de mult interes are președintele Putin pentru o pace dreaptă sau pentru încheierea războiului pe care l-a început”, susține ambasadorul SUA în Ucraina, Bridget A Brink. Anterior, purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională de la Casa Albă, John Kirby, a transmis, marți, că „China nu este capabilă să fie un mediator imparțial între Moscova și Kiev”.  Declarația vine după ce președintele Vladimir Putin a salutat propunerile pentru pace în Ucraina ale omologului său chinez. Xi Jinping și-a încheiat vizita de stat în Rusia și a părăsit Moscova în această dimineață. Între timp, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat discuțiile „productive” pe care le-a avut cu premierul japonez Fumio Kishida, în vizita la Kiev. Totodată, Fondul Monetar Internaţional (FMI) a anunţat marţi că a ajuns la un acord cu guvernul ucrainean pentru punerea în practică a unui plan de ajutorare în valoare totală de 15,6 miliarde de dolari, relatează AFP. 

LiveText-ul Digi24.ro care a acoperit evenimentele din Ucraina poate fi urmărit AICI.

Blinken: Țările europene ar trebui să-l aresteze pe Putin dacă vine în vizită

ACTUALIZARE 00:40 Secretarul de Stat al SUA, Antony Blinken, a declarat miercuri că statele europene care recunosc Curtea Penală Internațională ar trebui să pună în aplicare mandatul de arestare emis pe numele președintelui rus Vladimir Putin în cazul în care acesta vine în vizită.

"Cred că orice stat care recunoaște Curtea ar trebui să-și îndeplinească obligațiile", a declarat Blinken, potrivit CNN.

Secretarul de stat a refuzat însă să spună ce s-ar întâmpla cu Putin dacă acesta ar ajunge în Statele Unite, care nu recunosc Curtea Penală Internațională.

"Nu cred că are planuri de a călători aici prea curând", a comentat Blinken.

Putin a părăsit rar Rusia, în ultimii ani și nu a mai călătorit în SUA din 2015.

Zelenski: Ucraina va răspunde tuturor atacurilor din partea Moscovei

ACTUALIZARE 22:45Ucraina va răspunde tuturor atacurilor ruseşti, a spus miercuri seara preşedintele țării, Volodimir Zelenski, după un atac rus cu drone în care au fost uc se cel puţin 8 persoane în regiunea Kiev şi un alt atac asupra unui imobil în Zaporojie.

Vom răspunde cu certitudine ocupantului la toate atacurile împotriva oraşelor noastre. Toate atacurile ruseşti vor primi un răspuns militar, politic şi juridic, a subliniat preşedintele ucrainean, potrivit Agerpres.

8 morți după un atac cu dronă asupra unui cămin din apropiere de Kiev

ACTUALIZARE 22:25 Cel puțin opt persoane au fost ucise într-un atac rusesc cu dronă în regiunea Kiev, a anunțat miercuri serviciul de urgență al Ucrainei.
De asemenea, 7 persoane au fost rănite și 1 persoană a fost salvată.

Este probabil ca patru oameni să fie încă sub dărâmături”, arată un comunicat al serviciului de urgență.
A fost lovit un cămin din orașul Rjîşciv, care se află la aproximativ
54 de kilometri de Kiev.

Peste 200 de persoane au fost evacuate.

Stoltenberg: "Președintele Putin nu are niciun plan de pace, el plănuiește să continue războiul"

ACTUALIZARE 20:45 Vladimir Putin nu are niciun plan imediat să înceteze ofensiva în Ucraina așa că țările occidentale trebuie să fie pregătite să sprijine Kievul pe termen lung, a declarat secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, într-un interviu pentru The Guardian.

Luptele crâncene din Bahmut demonstrează că Rusia este dispusă să "arunce mii și mii de soldați în luptă pentru câștiguri minime, indiferent de pierderi", a spus șeful NATO.

"Președintele Putin nu are niciun plan de pace, el plănuiește să continue războiul", a spus Stoltenberg, adăugând că Rusia a crescut producția de armament, iar acum apelează la "regimuri autoritare precum Iran și Coreea de Nord pentru a obține și mai multe arme".

Prin urmare, spune Stoltenberg, SUA, Marea Britanie, Franța, Germania și alte state occidentale trebuie să fie gata să susțină Ucraina cu arme și muniții pentru o perioadă lungă de timp.

"Este un război de uzură. Cheia este capacitatea industrială necesară pentru continuarea sprijinului", a spus șeful NATO.

"Rata de utilizare a munițiilor este mai mare decât rata de producție", a adăugat acesta, precizând că forțele ucrainene folosesc zilnic între 4.000 și 7.000 de obuze, iar cele ruse 20.000.

Stoltenberg a amintit că doar șapte din cele 30 de state membre NATO au alocat cel puțin 2% din PIB pentru apărare, în 2022. Franța și Germania au alocat 1,89% din PIB, respectiv 1,49%.

Atacurile rusești s-au soldat cu 5 morți și zeci de răniți

ACTUALIZARE 16:20 Cel puţin patru persoane au fost ucise miercuri lângă Kiev şi una în oraşul Zaporojie din sud-estul Ucrainei în atacuri aeriene care, potrivit preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, arată că Moscova nu este interesată în negocieri de pace.

Potrivit Serviciului pentru Situaţii de Urgenţă al Ucrainei, două cămine şi o facilitate de învăţământ din Rjîşciv, la 64 de kilometri de capitala ucraineană, au fost parţial distruse în timpul unui atac cu dronă care a avut loc în timpul nopţii şi care a ucis patru persoane.

Şeful poliţiei regionale Andrii Nebîtov a anunţat că 20 de persoane au fost duse la spital şi alte câteva au fost date dispărute în urma seriei de explozii care au avut loc la Rjîşciv după orele trei noaptea (01:00 GMT), potrivit Agerpres.

Acest atac a fost urmat de un bombardament asupra a două clădiri rezidenţiale din oraşul Zaporojie, unde, potrivit autorităţilor, o persoană a fost ucisă şi alte 25 au fost duse la spital.

Din nefericire, o persoană rănită, care se afla într-o stare gravă, a decedat. Potrivit informaţiilor actualizate, 25 de persoane sunt în prezent spitalizate, a precizat Anatoli Kurtiev pe aplicaţia de mesagerie Telegram.

Cel puțin un mort după atacul rușilor asupra unui bloc de locuințe din Zaporojie 

ACTUALIZARE 14:40 Atacul rușilor asupra unui bloc de locuințe din Zaporojie a ucis o persoană, în timp ce alte 25 au ajuns la spital, a declarat Anatolii Kurtiev, primarul interimar al orașului Zaporojie. 

„Din păcate, o persoană rănită, care era în stare gravă, a murit”, a declarat Kurtiev pe contul său de Telegram. „Potrivit informațiilor actualizate, 25 de persoane se află în prezent în spitale. 3 persoane sunt în stare gravă, iar 19 sunt în stare moderată”, a mai precizat oficialul ucrainean, citat de CNN.

Zelenski face o vizită surpriză trupelor din regiunea Donețk

ACTUALIZARE 13:50 Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut o vizită surpriză trupelor din regiunea Donețk și a înmânat premii apărătorilor orașului Bahmut, potrivit unui comunicat al biroului său, relatează CNN.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În timpul vizitei sale, președintelui Zelenski i-au fost prezentate „rapoarte despre situația operațională și cursul ofensivelor din prima linie”. De asemenea, el s-a întâlnit cu militari ucraineni și a ținut un moment de reculegere în memoria celor căzuți în război.

„Sunt onorat să fiu astăzi aici, în estul țării noastre, în Donbas, și să premiez eroii noștri, să le mulțumesc, să le strâng mâna. Vă mulțumesc că ați protejat statul, suveranitatea, estul Ucrainei”, a spus Zelenski aflat într-un depozit mare, într-o locație nedezvăluită.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Rușii au bombardat zone civile din Zaporojie

ACTUALIZARE 13:20 Președintele Volodimir Zelenski a postat un videoclip pe contul de Twitter, în care se vede cum o rachetă lansată de Rusia lovește un bloc din Zaporojie, scrie The Guardian.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Zonele rezidențiale „în care locuiesc oameni obișnuiți și copii sunt sub asediu”, scrie Zelenski, adăugând că această situație nu poate deveni „doar o altă zi” în Ucraina sau oriunde în lume. „Lumea are nevoie de mai multă unitate și hotărâre pentru a învinge teroarea rusă mai repede și pentru a proteja vieți”, susține el.

Ce au recuperat rușii din drona americană doborâtă în Marea Neagră. Interceptări audio din timpul căutărilor au fost făcute publice

ACTUALIZARE 15:55 Interceptări radio obținute de New York Times arată eforturile rușilor de a recupera resturile dronei americane a cărei prăbușire au provocat-o săptămâna trecută în Marea Neagră. Înregistrările au fost făcute de radio-amatorii care monitorizau undele accesibile publicului.

Din conversația purtată între membrii echipajelor mai multor nave și aeronave trimise la locul prăbușirii reiese că aceștia au recuperat mai multe resturi din apă - inclusiv părți ale carcasei motorului, nasul, aripa și rezervorul. 

Citește continuarea AICI

Ucraina interzice prin lege apologia și simbolurile imperialismului rus

ACTUALIZARE 15:50 Rada Supremă (parlamentul) Ucrainei a adoptat marţi o lege care interzice orice formă de apologie a imperialismului rus, precum şi folosirea simbolurilor sau atribuirea de denumiri geografice care consfinţesc dominaţia Moscovei asupra Ucrainei, transmite EFE. 

Textul interzice numele care glorifică evenimente istorice sau personalităţi asociate imperialismului rus în diferitele sale etape istorice, notează Agerpres.

Potrivit promotorului legii, deputatul Vitalii Bezgin, din cadrul partidului Slujitorul Poporului al preşedintelui Volodimir Zelenski, iniţiativa va servi la accelerarea procesului de desovietizare şi derusificare a Ucrainei, a relatat agenţia naţională de presă Ukrinform.  

Citește continuarea AICI

Slovacia primește elicoptere americane după ce a trimis avioane în Ucraina

ACTUALIZARE 15:45 Statele Unite s-au oferit să vândă Slovaciei 12 noi elicoptere Bell AH-1Z Viper cu o reducere de două treimi din preţ după ce Bratislava şi-a trimis în Ucraina avioanele sale de luptă retrase MiG-29, a anunţat miercuri ministrul apărării slovac, Jaroslav Nad, potrivit Reuters.

Oficialul slovac a spus că guvernul său încă trebuie să aprobe acest acord, conform căruia Bratislava va plăti 340 de milioane de dolari în următorii trei-patru ani, pentru un pachet în valoare de peste un miliard de dolari, scrie Agerpres. Restul sumei va fi acoperit prin programul SUA de finanţare militară externă, a precizat Nad într-o postare pe Facebook.

Înţelegerea include şi componente, instruire şi peste 500 de rachete AGM-114 Hellfire II, a spus el. „Această ofertă este extrem de avantajoasă şi va spori semnificativ potenţialul de apărare al Slovaciei”, a precizat ministrul.

Slovacia, stat membru al NATO de pe flancul estic, nu are în prezent elicoptere de luptă. Vara trecută şi-a scos din funcţiune flota de avioane MiG şi s-a bazat pe vecinii săi central-europeni, cum ar fi Cehia, Polonia şi Ungaria, pentru sprijin în apărarea aeriană.

Săptămâna trecută, Slovacia a devenit al doilea dintre aliaţii Ucrainei, după Polonia, care oferă avioane de luptă, despre care Kievul spune că sunt cruciale pentru a respinge invazia rusă, ce durează de peste un an. Slovacia va oferi de asemenea şi o parte din sistemul său KUB de apărare antiaeriană.

În afară de oferta de echipamente americane, Slovacia va primi de asemenea şi compensaţii de 250 de milioane de euro de la Uniunea Europeană, a declarat Nad. Potrivit ministrului, oferta de elicoptere a fost motivată parţial de sprijinul Slovaciei pentru Ucraina vecină, dar reprezintă şi o compensaţie indirectă pentru livrarea întârziată de avioane de luptă F-16, pe care Bratislava le-a comandat în 2018 şi care acum urmează să ajungă în 2024.

Noi explozii în peninsula Crimeea

ACTUALIZARE 11:00 Noi explozii în peninsula Crimeea, unde marina rusă susține că a respins un atac cu drone în Sevastopol, în această dimineaţă.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În total, ar fi fost distruse trei drone, fiind activată apărararea antiaeriană. În urma exploziilor, mai multe clădiri din centrul orașului au fost avariate, dar nimeni nu a fost rănit. Totuși, autoritățile au suspendat transportul cu feribotul.

Incidentul vine la două zile după ce o explozie a avut loc în nordul Crimeei, asupra unui nod feroviar important. Rușii pun ambele incidente pe seama ucrainenilor, însă Kievul nu şi-a asumat responsabilitatea pentru ele. Între timp, regiunea Kiev a fost vizată de un atac cu drone iraniene. Patru oameni au murit și douăzeci au fost răniți în cursul nopții.

Rusia a lansat un atac cu 21 de drone în regiunea Kiev. Trei oameni au murit

ACTUALIZARE 10:15 Trei persoane au murit și alte șapte au fost rănite după ce Rusia a lansat, în cursul nopții, un atac cu 21 de drone Shahed, au anunțat oficialii ucraineni miercuri dimineață, potrivit The Guardian.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Armata ucraineană a anunțat că a doborât 16 din cele 21 de drone Shahed de fabricație iraniană lansate în Ucraina peste noapte de Rusia.

„După toate discuțiile de ieri de la Moscova, mai multe rachete rusești și mai multe atacuri cu drone asupra civililor din timpul nopții arată perfect cât de mult interes are președintele Putin pentru o pace dreaptă sau pentru încheierea războiului pe care l-a început”, susține Ambasadorul SUA în Ucraina, Bridget A Brink, într-o postare pe Twitter.

Bulgaria exportă arme și muniție pe bandă rulantă după invazia Rusiei: „Au comenzi pentru cel puţin 5 ani”

ACTUALIZARE 10:05 Cu uzinele sale de muniţie şi vastele câmpuri de trandafiri, oraşul Kazanlak din centrul Bulgariei se ridică în sfârşit la înălţimea renumelui său de „Guns and Roses” (arme şi trandafiri - n.r.), după ce Rusia a invadat Ucraina, informează AFP.

Industria de apărare din Bulgaria nu a traversat niciodată o perioadă atât de fastă, exporturile de anul trecut fiind estimate la patru miliarde de euro, adică de trei ori peste precedentul record stabilit în 2017. Polonia şi România joacă rolul de intermediari în drumul spre Ucraina, scrie Agerpres.

Cel mai vechi producător de armament din Bulgaria, firma Arsenal, care are deja aproximativ 7.000 de salariaţi la Kazanlak a început să ofere vacanţe la mare şi alte stimulente pentru a atrage personal. Firma a început chiar să îi convingă pe bulgarii care au plecat din ţară în căutarea unui loc de muncă să revină acasă.

Citește continuarea AICI

Ucraina a aniversat un an de la prima bătălie câștigată împotriva rușilor. Zelenski: Vom obţine acelaşi rezultat şi în alte acţiuni

ACTUALIZARE 10:00 Ucraina a început să marcheze marţi prima aniversare a primelor bătălii victorioase de după invazie, a spus preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său de aseară, referindu-se la bătăliile din nordul ţării de acum un an, când forţele Kievului reuşeau pentru prima dată să alunge ocupanţii ruşi.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

 

Totodată, Zelenski a subliniat experienţa pe care Ucraina a căpătat-o deja, cu ajutorul partenerilor occidentali, după un an de război şi a transmis din nou compatrioţilor un mesaj de încredere că ucrainenii, care se pregătesc de o contraofensivă, vor putea ieşi învingători în cele din urmă. „Cum putem contracara teroarea rusă şi cum putem face acest lucru cu succes? Cea mai bună dovadă în acest sens este experienţa noastră, experienţa pe care ucrainenii au dobândit-o deja în alungarea ocupanţilor ruşi, mulţumită curajului luptătorilor noştri, mulţumită sprijinului partenerilor noştri, care nu vor accepta niciodată dorinţa Rusiei de a încălca ordinea juridică internaţională”, a spus Zelenski.

El precizează că Ucraina a început să marcheze marţi prima aniversare a primelor bătălii victorioase de după invazie. „La 21 martie anul trecut, la 21 martie, s-a încheiat bătălia de la Moşciun, un mic sat din regiunea Kiev, şi a fost primul pas important al ţării noastre spre victorie în acest război”, a spus Zelenski. „Au mai existat şi alţi astfel de paşi - bătălia de la Hostomel, bătălia de la Irpin, luptele din regiunile Cernihiv şi Sumî, bătălia de la Zmiinîi, o confruntare aprigă în sudul Ucrainei şi operaţiunea noastră unică de apărare care a redat libertatea regiunii Harkov”, a reamintit Zelenski.
 
Citește continuarea AICI

SUA: China nu este capabilă să fie un mediator imparțial între Moscova și Kiev

ACTUALIZARE 09:20 Purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate al Casei Albe, John Kirby, a declarat marți că SUA nu văd China ca fiind capabilă să fie un mediator imparțial între Moscova și Kiev în privința războiului din Ucraina, scrie The Guardian. 

„Nu cred că poți privi în mod rezonabil China ca fiind imparțială în vreun fel”, a spus el, după ce Vladimir Puțin a salutat propunerile Chinei pentru pace în Ucraina.

El a menționat că China s-a abținut să critice invazia rusă a Ucrainei și a continuat să cumpere petrol rusesc chiar dacă Occidentul impune sancțiuni asupra industriei energetice a Moscovei. „Continuă să propage manipularea rusă”, adaugă Kirby.

Kievul a spus anterior că orice discuții ar depinde de restaurarea completă a teritoriului Ucrainei.

Ministerul Apărării din Marea Britanie Asaltul rusesc asupra lui Bahmut pierde din intensitate

ACTUALIZARE 09:10 Informațiile militare britanice transmit miercuri că există posibilitatea ca asaltul rusesc asupra orașului Bahmut să piard[ din avântul inițial, după ce mai multe „unități ale Ministerului Apărării din Rusia au fost realocate în alte sectoare”, relatează The Guardian.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În același timp, forțele ucrainene au respins marți încercările Rusiei de a avansa în centrul micului oraș din estul Bahmut, transmit britanicii.

Xi Jinping a plecat miercuri din Rusia

ACTUALIZARE 08:45 Xi Jinping și-a încheiat vizita de stat în Rusia și a părăsit Moscova în această dimineață. Pentru liderul chinez, rușii au organizat o ceremonie solemnă la aeroport. I-au întins covorul roșu și l-au condus cu garda de onoare care a cântat imnurile naționale.

O serie de înalți oficiali l-au însoțit până la scările avionului. Vizita lui Xi Jinping în Rusia a început luni și s-a concentrat pe consolidarea legăturilor cu omologul său Vladimir Putin, transmit agențiile ruse.

Ambele părți au vorbit despre o prietenie fără limite. Călătoria lui Xi la Moscova este privită ca o mână de ajutor dată partenerului său strategic, izolat la nivel internațional din cauza războiului din Ucraina și pe numele căruia tocmai a fost emis un mandat penal internațional de arestare. Acum, chinezii îl așteaptă pe Putin la Beijing.

Zelenski salută discuțiile „productive” cu premierul Japoniei

ACTUALIZARE 08:40 Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat marţi discuţiile „productive” cu premierul nipon Fumio Kishida, în vizită la Kiev, lăudând „voinţa foarte concretă” a Japoniei de a „proteja” Ucraina în faţa „terorii ruseşti”, notează AFP, citată de Agerpres.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Având în vedere puterea Japoniei, leadershipul său în Asia pentru apărarea păcii şi a ordinii internaţionale bazate pe reguli, precum şi responsabilitatea sa ca preşedinte (prin rotaţie) al G7, discuţiile de marţi pot avea un rezultat global”, a apreciat Volodimir Zelenski în cotidianul său mesaj video.

Mai devreme, şeful statului ucrainean a anunţat marţi că va participa prin videoconferinţă la summitul G7 prevăzut să aibă loc în luna mai la Hiroshima, în Japonia.

„Am acceptat invitaţia (...) şi voi participa la summitul G7 la Hiroshima într-un format online”, a declarat Volodimir Zelenski în cadrul unei conferinţe de presă la Kiev alături de premierul japonez.

Înainte de întâlnirea cu preşedintele ucrainean, Fumio Kishida a mers la Bucea, oraş-martir situat lângă Kiev, devenit simbol al atrocităţilor ocupaţiei ruse, în cadrul primei sale vizite „istorice” în Ucraina. El a devenit primul prim-ministru nipon care s-a deplasat într-o zonă de război după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial.

Vizita sa a intervenit într-un moment în care preşedintele chinez Xi Jinping se află la Moscova pentru o întrevedere cu Vladimir Putin, având drept punct central al discuţiilor invazia rusă în Ucraina.

Ucraina obține un plan de ajutorare de 15,6 miliarde de dolari din partea FMI

ACTUALIZARE 08:00 Fondul Monetar Internaţional (FMI) a anunţat marţi că a ajuns la un acord cu guvernul ucrainean pentru punerea în practică a unui plan de ajutorare în valoare totală de 15,6 miliarde de dolari, notează AFP, citată de Agerpres.

Planul urmează să permită „sprijinirea redresării economice treptate, creând în acelaşi timp condiţiile unei creşteri pe termen lung într-un context de reconstrucţie după conflict şi pe drumul aderării la Uniunea Europeană” (UE), a precizat FMI într-un comunicat.

Acordul va fi prezentat „în săptămânile următoare” Consiliului de Administraţie al Fondului pentru validarea finală.

„Dincolo de oribilul cost uman, invazia rusă a Ucrainei continuă să aibă un efect devastator asupra economiei: PIB-ul a scăzut cu 30% în 2022, o mare parte a aparatului industrial a fost distrus şi sărăcia a crescut”, a subliniat şeful misiunii FMI la faţa locului, Gavin Gray, citat în comunicat.

În pofida acestor dificultăţi, guvernul ucrainean a ştiut să „menţină stabilitatea financiară şi macroeconomică, în special datorită unui sprijin internaţional substanţial şi punerii în practică a unor politici solide”.

Într-un comunicat, secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, a „salutat” acordul dintre FMI şi Ucraina, adăugând că Statele Unite „vor continua să sprijine guvernul şi poporul Ucrainei atât timp cât va fi necesar” în faţa Rusiei.

Ucraina a beneficiat de un sprijin important încă de la începutul conflictului, pe 24 februarie 2022, atât din partea Băncii Mondiale, care i-a acordat deja peste 20 de miliarde de dolari, sub formă de împrumuturi sau donaţii, cât şi a Statelor Unite, peste 110 miliarde de dolari integrând sprijinul militar.

O parte semnificativă a acestor fonduri au făcut posibilă menţinerea serviciilor publice pe linia de plutire şi plata salariilor funcţionarilor publici, precum şi acordarea de asistenţă persoanelor deplasate intern.

FMI mizează pe o redresare economică parţială şi graduală în acest an, în special datorită menţinerii unor infrastructuri esenţiale, cum ar fi reţeaua electrică, totuşi, luată la ţintă de Rusia. „Obiectivele guvernului ucrainean sunt de a sprijini economia în aceste circumstanţe excepţionale, de a restabili credibilitatea financiară pe piaţa datoriilor şi de a sprijini redresarea în vederea aderării la UE”, a mai menţionat Gavin Gray, citat de AFP.

Cele mai importante informații din ziua precedentă:

  • Parteneriatul dintre Rusia și China nu este „o alianță politică-militară”
  • Moscova amenință cu o „coliziune nucleară” după ce Londra a anunţat că va oferi Ucrainei muniţii cu uraniu sărăcit
  • Jens Stoltenberg: Xi Jinping trebuie să dialogheze în mod direct cu Volodimir Zelenski
  • Putin a invitat companiile chineze să ia locul celor occidentale care s-au retras din Rusia
  • Ucraina numeşte noi miniştri pentru a putea face faţă „provocărilor dificile”
  • Ucraina ar putea primi anul acesta tancurile americane Abrams, dar un model mai vechi
  • Xi: China este „imparțială” în conflictul din Ucraina
  • Multe puncte ale planului de „pace” chinezesc pentru Ucraina „se corelează cu punctul de vedere rus”, spune Putin
  • NATO: „Rusia a cerut Chinei arme”
  • Premierul Japoniei, Fumio Kishida, a vizitat orașul-martir Bucea
  • Rusia acuză un atac ucrainean cu drone asupra oleoductului Drujba
  • Moscova dezminte că rachetele ruse Kalibr au fost distruse în explozii în Crimeea ocupată

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri