Serviciile de informații ucrainene au identificat trei eforturi ale Rusiei de a destabiliza Ucraina și de a obține victoria, notează think-tank-ul american Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) în ultima sa evaluare.

Vladimir PutinFoto: Russian Government / Alamy / Alamy / Profimedia

De asemenea, oficiali atât din serviciile de informații ucrainene, cât și din cele americane, au emis evaluări privind situația de pe câmpul de luptă care sunt în concordanță cu previziunile anterioare ale ISW.

Potrivit acestora, forțele rusești ar putea cuceri Ceasov Iar, dar este foarte puțin probabil să cucerească orașele ucrainene importante.

Primul efort rusesc: Încercarea de a profita de lipsurile armatei ucrainene

Adjunctul șefului Direcției principale de informații militare din Ucraina (GUR), generalul-maior Vadym Skibitskyi, a declarat într-un interviu pentru The Economist, publicat joi, că primul efort de destabilizare a Ucrainei este alcătuit din operațiuni militare care vizează să profite de deficitul actual de armament și de soldați ale Ucrainei.

Skibitskyi a afirmat că forțele rusești știau că lunile aprilie și mai 2024 vor fi dificile pentru armata ucraineană, în condițiile diminuării rezervelor existente și că Ucraina așteaptă ca o cantitate suficientă de noi ajutoare militare americane să ajungă pe linia frontului.

Generalul ucrainean a spus că forțele rusești vor continua probabil să urmărească obiectivul pe care îl au de multă vreme, acela de a cuceri complet regiunile Donețk și Lugansk și că cei din comandamentul rus doresc să obțină o victorie pe câmpul de luptă înainte de sărbătoarea Zilei Victoriei din 9 mai sau de vizita lui Vladimir Putin la Beijing, la mijlocul acestei luni.

Skibitskyi a declarat că Ucraina se concentrează în prezent pe Ceasov Iar, în regiunea Donețk, unde ISW evaluează că forțele ruse au cea mai bună oportunitate de a obține câștiguri semnificative din punct de vedere operațional, și că, deși este „probabil o chestiune de timp" până când Ceasov Iar va cădea, forțele ruse nu vor cuceri orașul „astăzi sau mâine".

Înaltul oficial GUR a declarat că forțele rusești au obținut doar succese tactice în apropiere de Avdiivka, regiunea Donețk, în urma unei recente penetrări tactice la nord-vest de oraș, iar ISW a remarcat că forțele rusești rămân departe de orice obiectiv semnificativ din punct de vedere operațional în zonă și este puțin probabil să reprezinte o astfel de amenințare aici pe termen scurt.

Moscova masează trupe pentru o ofensivă spre regiunile Harkov și Sumî

Skibitskyi a apreciat că forțele rusești vor începe probabil un efort ofensiv spre regiunile Harkov și Sumî la sfârșitul lunii mai sau începutul lunii iunie 2024, dar că forțele rusești nu vor putea cuceri orașele Harkov sau Sumî.

El a estimat că forțele rusești au concentrat în prezent aproximativ 35.000 de oameni în zona frontierei internaționale și intenționează să concentreze un total de 50.000 până la 70.000 de oameni pentru acest efort, probabil înainte de începerea operațiunii ofensive.

Skibitskyi a declarat că o astfel de grupare militară va fi insuficientă pentru a obține ceva mai mult decât câștiguri localizate, ceea ce corespunde cu evaluările ISW potrivit cărora forțele rusești vor avea probabil dificultăți în a cuceri orașul Harkov, dar că operațiunile ofensive rusești în zonă vor atrage și fixa forțele ucrainene din alte părți ale liniei de front.

Comandantul-șef ucrainean Oleksandr Sîrskîi a declarat la 28 aprilie că forțele ucrainene monitorizează numărul crescut de forțe rusești care se regrupează în direcția Harkov, referindu-se probabil la regiunea Belgorod, și că forțele ucrainene au întărit pozițiile defensive din zonele „cele mai amenințate" cu unități suplimentare de artilerie și tancuri.

Înalt oficial american: Putin consideră să situația internă și externă e în favoarea sa

Directorul Serviciului Național de Informații al SUA, Avril Haines, a declarat joi, în fața unei comisii a Senatului SUA, că președintele rus Vladimir Putin consideră că tendințele interne și internaționale sunt în favoarea sa.

Haines a spus că forțele rusești sunt capabile să realizeze progrese tactice, în special în regiunile Harkov și Donețk, dar nu a precizat nicio direcție operațională.

Ea a afirmat că prin „tacticile din ce în ce mai agresive" ale lui Putin, cum ar fi loviturile împotriva sistemului energetic și a infrastructurii esențiale ucrainene, intenționează să le semnaleze ucrainenilor că dacă vor continua să lupte nu vor face decât să sporească pagubele pentru Ucraina, fără o cale clară spre victorie.

Haines a declarat că forțele rusești lovesc, de asemenea, logistica militară ucraineană pentru a îngreuna aprovizionarea celor de pe front, pentru a încetini producția de apărare și pentru a exercita presiuni suplimentare asupra Ucrainei pentru a lua în considerare căi de ieșire din război, cum ar fi prin negocieri, chiar dacă Kremlinul nu s-a arătat dispus să facă nicio concesie în cadrul unor negocieri de bună credință.

Al doilea efort rusesc: Operațiunile de informații precum „Maidan 3”

Skibitskyi a remarcat că Moscova consideră operațiunile de informare ca fiind o a doua linie de efort pentru a învinge Ucraina și că actualele operațiuni de informații rusești se concentrează în mare măsură pe subminarea eforturilor de mobilizare ucrainene și a legitimității președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

În mod notabil, Viktor Medvedchuk, un fost deputat ucrainean afiliat Kremlinului, a sprijinit joi eforturile informaționale ale Rusiei de delegitimare a lui Zelenski și a afirmat în mod fals că Zelenski nu va fi un președinte legitim începând cu 21 mai.

Oficialii ucraineni au avertizat că oamenii rușilor intenționează să intensifice luna aceasta o operațiune de informare are este deja în desfășurare, denumită „Maidan 3", pentru a răspândi îndoieli cu privire la legitimitatea lui Zelenski în calitate de președinte, în special în rândul militarilor ucraineni.

Medvedciuk este un aliat-cheie al președintelui rus Vladimir Putin și s-a zvonit că ar fi fost un candidat la șefia guvernului ucrainean controlat de Rusia pe care Kremlinul ar fi încercat să îl impună în Ucraina în 2022.

Cu toate acestea, mai mulți cunoscuți bloggeri ruși l-au catalogat pe Medvedciuk drept un personaj informațional irelevant pentru că nu a reușit să organizeze în mod corespunzător o opoziție pro-rusă în Ucraina.

Oficialii ucraineni au avertizat că „Maidan 3" va atinge punctul culminant spre sfârșitul lunii mai 2024, iar foștii oficiali ucraineni care au trecut de partea Kremlinului, precum Medvedciuk, ar putea fi din ce în ce mai mult implicați în această operațiune informațională în următoarele săptămâni pentru a încerca să alimenteze diviziuni interne în Ucraina.

Al treilea efort rusesc: Campania de izolare diplomatică a Ucrainei

Skibitskyi a subliniat că a treia linie de efort a Rusiei pentru a obține victoria în Ucraina este o campanie de izolare diplomatică a Ucrainei.

Ministrul ucrainean de externe Dmytro Kuleba a declarat într-un interviu pentru Foreign Policy de zilele trecute că Rusia crede că încă mai poate decide viitorul Ucrainei pe câmpul de luptă și a îndemnat Vestul să implementeze o strategie care prin care să facă Rusia să înțeleagă că Ucraina este parte a Occidentului.

Întârzierile în ceea ce privește asistența de securitate din partea SUA au creat mari limitări asupra forțelor ucrainene de-a lungul liniei frontului, iar Kuleba a remarcat că fereastra de oportunitate înainte de sosirea sistemelor de apărare aeriană și a muniției de artilerie de care țara sa are nevoie în mod esențial va permite forțelor rusești să provoace daune suplimentare prin atacuri cu drone și rachete și să caute să obțină câștiguri tactice pe front.

Kremlinul s-a angajat de multe ori în eforturi retorice pentru a determina Occidentul să își impună limite în ce privește furnizarea de sprijin militar și de altă natură Ucrainei de teama unei escaladări, iar în trecut Kremlinul și-a intensificat operațiunile ofensive în paralel cu dezbaterile din Occident privind sprijinul acordat Ucrainei pentru a consolida defetismul occidental.

Este posibil ca Kremlinul să se fi așteptat ca întârzierile în ceea ce privește asistența de securitate din partea SUA și a Occidentului să continue, iar adoptarea recentă a proiectului de lege privind ajutorul suplimentar al SUA ar putea determina Kremlinul să își recalibreze eforturile de a constrânge Occidentul să se abțină în a ajuta Ucraina.

Moscova încearcă să adune cât mai multe țări care să se opună Occidentului

Kuleba a remarcat, de asemenea, că Rusia a moștenit de la Uniunea Sovietică relații cu multe state non-occidentale și este mai bine poziționată decât Ucraina pentru a implica aceste țări.

Rusia se prezintă tot mai des drept liderul „majorității mondiale", un grup de țări, inclusiv state foste sovietice și non-occidentale, pe care Rusia intenționează să le reunească pentru a se opune Occidentului.

Liderii ruși ar putea încerca să intensifice această linie de acțiune în condițiile în care Ucraina încearcă să implice statele post-sovietice și non-occidentale în Summitul Global pentru Pace ce se va ține în Elveția luna viitoare.

Astfel de războaie se încheie doar prin tratate

Skibitskyi a declarat că nu vede o cale prin care Ucraina să câștige doar pe câmpul de luptă și că eliberarea de către Ucraina a întregului teritoriu ocupat nu ar pune neapărat capăt războiului.

Generalul din cadrul GUR a spus că războaie precum cel din Ucraina se încheie doar cu tratate și că atât Rusia, cât și Ucraina concurează pentru poziția cea mai favorabilă înaintea unor potențiale discuții care ar putea începe din a doua jumătate a anului 2025.

Kuleba a adăugat că singura modalitate de a constrânge Rusia să ia în considerare negocieri semnificative este prin operațiuni militare sau prin crearea unei coaliții de țări cu aceleași valori și aceeași abordare privind un sfârșit negociat al războiului din Ucraina.

Eforturile Rusiei de a izola Ucraina din punct de vedere diplomatic au ca scop să limiteze furnizarea de ajutoare de securitate consistente și la timp pentru armata ucraineană și să degradeze capacitatea Ucrainei de a forma un bloc de parteneri care să susțină formula de pace a lui Zelenski, mai notează Institutul pentru Studiul Războiului.