Vasile Pintilie, senator PDL:
- Hotărârea mea, luată mai demult, este să nu mai candidez.
- Consider că mandatul de senator pe care l-am avut a fost suficient.
- Am făcut maximul pe care îl putea face un parlamentar pe zona noastră.
- Nu mă retrag din politică, rămân membru PDL.
- Consider că mi-am făcut pe deplin datoria faţă de electorat.
- Nu este adevărat că nu mai candidez din cauză că nu mai am şanse.
- Am făcut progrese cu proiectul şoselei de centură.
- Reabilitarea DN24 a fost cea mai mare investiţie în zonă după 1989.
- Am avut raport determinant la această investiţie.
- Finanţările nu vin de la sine, nu e de ajuns să aşezi un obiectiv pe lista de investiţii.
- E bine ca autostrada să fie măcar pe o reprezentare din asta grafică.
- Reabilitarea străzilor din Deal 2 era să fie scoasă de pe lista de finanţare.
- Dl. Solomon e supărat că autorităţile statului nu îi lasă pe cei de la PSD să şmenuiască contractul din Deal 2.
- Foarte multe proiecte s-au realizat în mediul rural prin măsura 322.
- Foarte multe biserici din Bârlad au beneficiat de resurse alocate de mine.
- Lăsati-mă să vă explic eu, nu ma luaţi cu Antena 3.
- Am demonstrat că nu am ajutat numai primăriile PDL.
- Proiectul ăsta de 16 milioane de EURO pentru Deasl 2 adus la Barlad nu a căzut bine PSD-ului.
Logo-ul Bârlad Online este marcă înregistrată a OCF. Toate celelalte mărci sunt proprietatea companiilor deţinătoare. Reproducerea conţinutului din acest site este permisă numai cu acordul Online Content Factory SRL.
Pentru orice neclarităţi, informaţii suplimentare, sugestii sau comentarii vă rugăm să ne contactaţi: supportatb-odot ro
sau prin SMS la 0724 227.523 (0724 BARLAD). Atenţie ! Acest număr nu are servicii de voce, dacă sunaţi sună în gol. Vă rugăm trimiteţi doar SMS. Tarif normal în funcţie de reţea.